G4Media.ro

Conferinţa internaţională din Elveția privind pacea în Ucraina s-a deschis la Burgenstock…

Photo by Fabrice COFFRINI / AFP

Conferinţa internaţională din Elveția privind pacea în Ucraina s-a deschis la Burgenstock / Participanți din 100 de țări

Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, organizată la cererea Kievului, s-a deschis sâmbătă la Burgenstock, în Elveţia, în cadrul căreia vor fi discutaţi primii paşi care să deschidă calea negocierilor de pace în războiul declanşat de Rusia în Ucraina, relatează dpa, citată de Agerpres.

Şefi de stat şi de guvern şi alţi reprezentanţi de rang înalt din circa 100 de ţări, precum şi ai unor organizaţii internaţionale sunt aşteptaţi să participe la summit. Rusia nu a fost invitată.

Aceştia urmează să discute o serie de probleme, printre care exporturile de cereale din Ucraina, siguranţa centralei nucleare Zaporojie, ocupată de forţele ruse, precum şi probleme umanitare, inclusiv schimburile de prizonieri.

Statele Unite, cel mai important aliat al Kievului, vor fi reprezentate de vicepreşedinta Kamala Harris. Numeroşi lideri din Europa vor participa la conferinţa de pace, între care preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz.

Conferinţa internaţională are loc la iniţiativa Kievului, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi şi el prezent la summit. El soseşte, la fel ca alţi câţiva lideri, direct de la reuniunea G7 din sudul Italiei, care s-a concentrat în mare parte pe conflictul din Ucraina.

Rusia ocupă în prezent aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei, inclusiv peninsula Crimeea, pe care a anexat-o ilegal în 2014.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri ca Ucraina să renunţe complet la teritoriile Doneţk, Lugansk, Herson, Zaporojie
şi peninsula Crimeea ca o condiţie pentru încheierea războiului. Kievul a respins ideea ca fiind absurdă.

Conferinţa, care se va desfăşura sâmbătă şi duminică în Elveţia, îşi propune în primul rând mobilizarea sprijinului internaţional pentru Ucraina – inclusiv din partea ţărilor aliate Rusiei.

China însă, care este cel mai important aliat al preşedintelui Putin, nu participă la conferinţă. Alte state influente aliate Rusiei, precum India şi Africa de Sud, va fi prezente, însă nu sunt reprezentate nici măcar la nivel ministerial. Brazilia participă doar ca „observator”.

Elveţia speră că o nouă conferinţă va fi organizată anul acesta care să includă şi Moscova, care a declanşat o invazie la scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Cand 100 de țări spun psihopaților dictatori să înceteze planul de cucerire a lumii, poate, doar poate iau in seamă! Deși, nu cred, nici Hitler n-a facut-o!

    • Faptul ca sunt 100 de tari acolo.. E incredibil. Mesajul transmis este unul clar. Sa vedem la sfarsit daca sunt si toate de acord cu ceea ce spune Ucraina. Mai ales Brazilia, India, Africa de SUD, Arabia Saudita etc. Degeaba sunt de acord cu tine Europa, SUa, Canada si inca 2 3 tari… Daca nu sunt si cv tari din Brics, G20.