G4Media.ro

Conflict în Guvern între un ministru ALDE și unul PSD / Grațiela…

Sursa foto: Inquam Photos / Mircea Manole

Conflict în Guvern între un ministru ALDE și unul PSD / Grațiela Gavrilescu cere demiterea celor vinovați de faptul că nu s-a intervenit cu rachete antigrindină / Daea: Am lansat 16 rachete, dar norul era prea sus

Ministrul Agriculturii, Petre Daea (PSD), a declarat miercuri, în urma criticilor lansate de vicepremierul Grațiela Gavrilescu (ALDE), că sistemul antigrindină a funcţionat marţi, 30 aprilie, fiind lansate 16 rachete la nivel naţional pentru protecţia culturilor, dar fenomenul meteo extrem s-a produs la o înălţime mult mai mare decât ar putea acţiona rachetele antigrindină.

„Instalaţiile de antigrindină au funcţionat ieri (marţi, 30 aprilie n.r.). S-au lansat 16 rachete, dar, din nefericire, nu au putut stopa fenomenul, întrucât formaţiunea aceasta, norul respectiv care a declanşat acest prăpăd, s-a format undeva la 11.000 metri înălţime, aşa spun specialiştii, iar rachetele acţionează până la 8.000 de metri. Este prima dată când se înregistrează un asemenea fenomen. Este pentru prima dată în România când bate grindina înainte de 1 mai. Noi am fost pregătiţi începând cu data de 15 aprilie, am activat centrul de comandă, s-au activat punctele de lansare, s-au lansat rachete din toate punctele de comandă, iar efectul a fost acesta, când natura este mai puternică decât ştiinţa noastră şi decât posibilităţile noastre de intervenţie. În Vrancea au fost lansate trei, dar acolo s-a rezolvat. Aici nu s-au rezolvat, la Prahova, pentru că au fost pe aceeaşi direcţie cu tornada”, a explicat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Întrebat cum comentează postarea ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, care acuza că nu s-a intervenit eficient cu rachete antigrindină, şeful MADR a răspuns: „Eu nu comentez ce spune doamna vicepremier. Eu am spus ce am găsit la faţa locului ieri, azi-noapte, astăzi. Acum sunt la faţa locului”.

În ceea ce priveşte starea culturilor agricole, Daea a adăugat că este posibil ca în anumite zone să fie afectate, dar deocamdată nu poate oferi informaţii deoarece se efectuează verificări în teritoriu.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a postat marţi pe Facebook un mesaj în care cerea public demiterea celor care nu au intervenit eficient cu rachete antigrindină, în condiţiile în care avertizarea meteo, Cod portocaliu, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie „a fost dată din timp”.

„Astăzi, în zona Dealu Mare, grindina a făcut prăpăd. Plantaţii întregi de viţă-de-vie şi culturile agricole au fost afectate iremediabil pe suprafeţe mari. Ploaia torenţială şi grindina au blocat traficul rutier şi şuvoaiele de apă au pătruns în curţi şi case… De ce nu s-a intervenit, eficient, cu rachete antigrindină? M-am informat şi avertizarea meteo, cod portocaliu, a fost dată din timp, de către ANM. Cer public demiterea imediată a celor care nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu!”, scria Gavrilescu pe reţeaua de socializare.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi după-amiaza o atenţionare Cod portocaliu de grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi averse torenţiale pentru mai multe localităţi din judeţele Buzău, Prahova, Ialomiţa, dar şi Călăraşi, unde s-a produs, de altfel, şi o tornadă.

Foto: Inquam Photos / Mircea Manole

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Dai sa imprastii cormoranii dupa ce a inceput ploaia.

  2. Imbecilul ala de Daea spune ca grindina s-a format la 11.000 metri? Adica deasupra avioanelor? Mare-i gradina…

    • Doar Deveselu il putea lua la 11 000 de metrii.

    • Despre geto-daci, Herodot povestea ca atunci cand tuna si fulgera, obisnuiau sa traga ca represalii sageti catre norii grei de furtuna…
      Aschia nu sare departe de trunchi, nu-i asa?

  3. Alo, domnii de la deveselu, aveti grija sa nu va ajunga sculele pe mana specialistului in balistica daea. La cat de bine se pricepe la rachete nu ar fi exclus sa porneasca un razboi planetar. Doamne nu ne lasa!

  4. ,,Tunurile sonice sau tunurile antigrindina sunt dispozitive care emit unde sonice spre norii in care se formeaza grindina, in scopul de a opri procesul de formare a particulelor de gheata. Principala utilizare a tunurilor cu rachete antigrindina este in agricultura, pentru protectia culturilor.

    Un tun antigrindina modern este un generator de unde de soc, care sunt trimise spre norii in care se formeaza grindina. Un amestec exploziv de acetilena si aer este impins in camera inferioara a masinii. Unele sisteme utilizeaza si oxigen sub presiune pentru a mari efectul exploziv.

    Unda se propaga cu viteza sunetului pana la inaltimi de 15.000 m si intrerup formarea particulelor de grindina. Rezultatul este ca acestea cad sub forma de ploaie sau lapovita. Undele de soc pot impiedica formarea grindinii, dar nu pot altera forma unor particule de grindina deja formate.Tocmai din aceasta cauza, utilizarea rachetelor antigrindina are drept rezultat cresterea precipitatiilor lichide. Acest fapt a facut ca pe seama rachetelor antigrindina sa fie puse unele cazuri de ploi torentiale, care au produs si inundatii cu urmari catastrofale. Specialistii spun ca, desi rachetele antigrindina produc ploaie, ele nu pot fi responsabile de inundatii, intrucat cantitatea de precipitatii generata de rachete este mica, ploile sunt strict localizate in zonele de lansare a rachetelor si nu dureaza decat cateva ore.”

  5. Păi, să verificăm la ANM unde s-a format grindină,
    unui specialiști spun că pare prea sus, prea de la țară ( bine că nu s-a format în spațiu..)
    Știm cum acționați voi, să ne aducem aminte de pesta porcina de care ați fost avertizați cu mult timp înainte și nu ați luat nicio măsură de prevenție; doar v-ați limitat la a sechestra porcii din curțile oamenilor, fara analize, ceva ( cei care au trebuit, porkarii șefi, au fost puși la avertizați când trebuie)

    • Rachetele trebuiau activate de sistemul Ro-Alert care n-a mai functionat.

    • Mă întreb dacă mai funcționează vreun sistem…avertizările autorităților europene nu sunt băgate în seamă, sistemul pt cardurile de sănătate merge după cum bate vântul, drogurile trec ca prin brânză ( apropo, s-a găsit vreun vinovat pt ce s-a întâmplat la poliția de frontieră??? ce s-a întâmplat cu drogurile, au fost distruse)?
      Cred că, înafara de incompetența, toate sistemele merg după cum vor unii sa meargă, să ascundă sau sa fure cate ceva

  6. Comuniștii și tehnologia

  7. stie cineva daca printre cei care au avut culturile distruse de grindina se numara si un tariceanu sau gavrilescu?nu de alta dar hotzii astia din guvern se activeaza doar cand interesele le sunt afectate…astfel ca poate in curand aflam si cine a pierdut, ca si politician,din cauza grindinii.

  8. Cer public….. adica cum ? Eu pot sa cer public …bla,bla ,bla ca sunt un simplu cetățean. Mătăluță esti viceprimministru deci ai totul la dispoziție pentru a rezolva problema. Eu zic sa mai si munciti si sa va asumati niste decizii,nu doar sa baletati cu…Gratie

  9. jmecherul asta face pe bufonul dar umple buzunarele ierarhic si cu voia lor si el pe lista.