Conflict între doi vecini în Valea Jiului: S-au amenințat cu topoare, bâte de baseball și au tras de trei ori cu pistolul / Polițiștii au deschis dosar penal
Doi vecini din municipiul Vulcan, în Valea Jiului, s-au reclamat reciproc, marţi, la Poliţie, în urma unui conflict care a avut loc între ei, unul dintre bărbaţi susţinând că ar fi fost ameninţat cu un topor iar celălalt, cu un pistol, în cauză fiind deschis un dosar penal.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, prima reclamaţie a venit de la un bărbat de 35 de ani care s-a plâns că, în cursul nopţii de luni spre marţi, a avut o altercaţie cu un vecin de 30 de ani, care i-ar fi lovit uşa cu un topor.
Bărbatul le-a mai relatat poliţiştilor că în momentul în care a revenit, marţi, la domiciliu, a fost aşteptat în casa scării de vecinul său, care avea asupra lui o bâtă de baseball şi îl ameninţa.
La rândul său, bărbatul de 30 de ani a sesizat Poliţia Vulcan afirmând că, în timp ce se afla în casa scării, în urma unui conflict spontan cu un vecin, acesta din urmă a scos un pistol şi a tras asupra lui trei focuri de armă.
„În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că pistolul a fost folosit de către vecinul de 35 de ani, cu care acesta a avut conflictul. Pistolul fost ridicat de anchetatori, în vederea expertizării”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Bărbatul de 30 de ani a fost transportat în stare de conştienţă la spitalul din Vulcan, în vederea acordării de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi distrugere, a precizat IPJ Hunedoara.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu