G4Media.ro

Conflict între migranţi din Afganistan şi Pakistan, în zona Gării de Nord…

sursa foto: Inquam Photos/ Cornel Putan

Conflict între migranţi din Afganistan şi Pakistan, în zona Gării de Nord din Timișoara / Doi dintre ei nu aveau acte şi au declarat că au intrat ilegal în ţară

Poliţiştii locali din Timişoara au aplanat un conflict care a izbucnit, aseară, între migranţi din Afganistan şi Pakistan, în zona Gării de Nord din municipiu, informează Agenția de presă Rador.

Poliţiştii locali au observat în faţa staţiei de taxi două grupuri de persoane care se loveau cu pumnii şi picioarele. Imediat, agenţii locali au intervenit pentru aplanarea conflictului, reuşind să reţină cinci tineri, în timp ce alţi doi au fugit, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

S-a trecut la identificarea bărbaţilor, aceştia declarând verbal că sunt cetăţeni din Afganistan şi Pakistan.

Doi dintre ei nu deţineau niciun fel de acte asupra lor şi au declarat că au intrat ilegal în ţara noastră. Ceilalţi deţineau acte de identitate, având vârste cuprinse între 15 şi 27 de ani.

Aceştia au fost conduşi şi predaţi poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara pentru continuarea cercetărilor.

sursa foto: Inquam Photos/ Cornel Putan

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Tehnologie germana!

  2. Sa se mai intrebe careva care e diferenta dintre migrantii orientali si refugiatii ucraineni.

  3. Afganistan și Pakistan sunt țări sigure astăzi. Migrează din rațiuni economice. Trebuie prinși și expulzați.

  4. Rasiștilor
    Acești tineri promițători se intreceau care să ajungă primii la mama Merckel pt ajutoare sociale.
    Sunt matematicieni care își calculau veniturile viitoare
    Dacă i ați lăsat să intre…
    Granița de sud-vest este o glumă proastă