Conflictul israeliano-palestinian: și-au pierdut viața până prezent 232 de palestinieni și 12 israelieni
Un număr de 232 de palestineni, printre care combatanţi Hamas, şi 12 israelieni şi-au pierdut viaţa de la începutul actualului conflict din Fâşia Gaza şi sudul Israelului, pe 10 mai, perioadă în care mişcările palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic au lansat peste 4.000 de rachete către teritoriul israelian, relatează Agerpres, conform AFP.
Cinci palestinieni au decedat joi din cauza loviturilor aeriene israeliene în Fâşia Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această enclavă aflată sub controlul Hamas.
După câteva ore de aparentă acalmie, loviturile aeriene s-au intensificat joi după-amiază, coloane de fum înălţându-se deasupra oraşului Gaza.
Spre seară, un nou baraj de rachete dinspre Fâşia Gaza a vizat sudul Israelului, determinând localnicii din sudul acestei ţări să se refugieze în adăposturi anti-bombardamente.
Continuarea tirurilor palestiniene şi israeliene este ”inacceptabilă”, a declarat joi în faţa Adunării Generale a ONU secretarul general al forului internaţional, Antonio Guterres, care a lansat un apel la ”încetarea imediată a confruntărilor”.
După apelul preşedintelui american Joe Biden pentru o ”detensionare” imediată şi refuzul Washington de a sprijini o rezoluţie a Franţei la ONU, joi a intrat în scenă Germania.
Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas s-a deplasat în Israel, unde a vizitat locuri lovite de rachetele trase de militanţii palestinieni din Hamas. El a susţinut loviturile israeliene către Gaza şi a insistat pe ”dreptul la autoapărare” al Israelului, cerând o încetare rapidă a ostilităţilor.
Spirala violenţelor a fost declanşată de tirurile de rachete lansate de mişcarea Hamas către statul evreu pe 10 mai, în semn de solidaritate cu palestinienii răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est.
În timpul precedentelor conflicte între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, detensionarea situaţiei a fost facilitată de crearea unor coridoare umanitare pentru a permite transportarea ajutorului internaţional şi repararea infrastructurii esenţiale pentru populaţie.
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii