
Confruntat cu criticile daneze, Vance își va limita vizita în Groenlanda la o bază militară americană „pentru a fi informat despre problemele legatre de securitatea Arcticii”
J.D. Vance a dat înapoi până la urmă. În timp ce vicepreședintele american anunțase marți că va vizita vineri insula râvnită deschis de Donald Trump, sfidând Danemarca și Groenlanda, care și-au exprimat anterior îngrijorarea cu privire la vizita sa, el a anunțat în cele din urmă miercuri, 26 martie, că această călătorie se va limita la baza spațială Pituffik, potrivit Rador Radio România.
Anunțul a fost imediat salutat de Danemarca. „Cred că este foarte pozitiv faptul că americanii își anulează vizita în societatea groenlandeză. În schimb, își vor vizita propria bază, Pituffik, și nu avem nimic împotrivă”, a declarat Lars Løkke Rasmussen la radio DR.
Guvernele danez și groenlandez au protestat marți față de vizita anunţată a unei delegații americane la nivel înalt în mai multe locații din teritoriul autonom danez, pe care îl râvneşte Donald Trump. Această călătorie a fost organizată fără nicio invitație oficială groenlandeză, într-un moment în care Groenlanda așteaptă formarea unui nou guvern.
În cele din urmă, J.D. Vance va merge vineri la Pituffik, o bază spațială militară a armatei americane, „pentru a fi informat despre problemele legatre de securitatea Arcticii” și se va întâlni cu trupele, a anunțat biroul său marți. El va fi însoțit de soția sa, care nu va participa la o cursă națională de câini de sanie, așa cum a anunțat inițial.
Guvernul groenlandez anunțase sosirea consilierului pentru securitate națională Mike Waltz și, potrivit presei americane, a ministrului energiei.
Cazul este „închis”
Mașinile [ale delegației americane, n. red.] care au fost livrate în urmă cu câteva zile sunt aduse acasă, iar soția vicepreședintelui american și consilierul său pentru securitate nu vor face o vizită în societatea groenlandeză”, a precizat ministrul danez de externe. „Cazul se închide, iar acest lucru este pozitiv”, a adăugat el.
„Sunt ministru de externe, așa că trebuie să vorbesc diplomatic, dar în multe privințe aceasta este o piruetă magistrală pentru a face să pară o escaladare, când în realitate este o detensionare”, a spus el.
Groenlanda este în așteptarea unui nou guvern, după ce alegerile parlamentare din 11 martie au avut ca rezultat o victorie de centru-dreapta. Pe Facebook, guvernul în funcţie a reiterat că „nu a trimis nicio invitație pentru vizite, nici private, nici oficiale”.
„Actualul guvern este un guvern de tranziție în așteptarea formării unei noi coaliții de guvernare și am cerut tuturor țărilor să respecte acest proces”, se arată în comunicat.
Din decembrie și de la primele anunțuri ale lui Donald Trump privind intenția sa de a achiziționa imensa insulă arctică, clasa sa politică a subliniat că aceasta nu este de vânzare, dar e „deschisă pentru afaceri”.
Într-un sondaj efectuat la sfârșitul lunii ianuarie, populația groenlandeză și-a exprimat în mod covârșitor opoziția față de ideea de a se alătura Washingtonului.
Sursa: FRANCE 24 / Rador Radio România / Traducerea: Gabriela Sîrbu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.