Confruntat cu pierderea majorității în Parlament înaintea moțiunii de cenzură, Dragnea a convocat liderii partidului în ședința CEX / Dăncilă exclude o discuție pe amnistie și grațiere
Liderii PSD au fost convocați, pentru luni la ora 14:00, într-o nouă ședință a Comitetului Executiv Național (CEX), cel mai important for de conducere al partidului.
O agendă oficială nu a fost făcută publică, dar potrivit declarațiilor făcute de președintele executiv, Viorica Dăncilă, și de vicepreședintele Florin Iordache, liderii PSD ar urma să discute despre situaţia organizaţiilor din care au plecat parlamentari și şefi de filiale, cum este cazul organizaţiilor de la Braşov şi Caraş Severin sau despre rezultatele prezenţei Guvernului la Bruxelles, săptămâna trecută.
„Trebuie să vedem ce se întâmplă în organizaţiile în care au plecat câţiva colegi, cum e Braşovul, cum e Caraş, deci discutăm chestiuni organizatorice, dar şi chestiuni care vizează activitatea următoare: agenda, program, moţiunea de cenzură, buget”, a precizat duminică, pentru AGERPRES, vicepreşedintele PSD Florin Iordache.
La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a afirmat că pe ordinea de zi a CExN nu se află o discuţie pe amnistie şi graţiere.
Şedinţa CExN al PSD are loc în contextul în care Guvernul a sesizat la Curtea Constituţională faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a luat o decizie cu privire la numirea noilor miniştri la Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Lia Olguţa Vasilescu). În replică, Klaus Iohannis a declarat că sesizarea pe care Guvernul a făcut-o la Curtea Constituţională nu are cum să rezolve problema, care este una de natură politică, nu constituţională şi a anunţat că aşteaptă decizia CCR, după care va acţiona constituţional.
Şedinţa CExN al PSD are loc şi în contextul în care opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură, precum şi a situaţiei create la Camera Deputaţilor în urma demersului opoziţiei de a-i revoca din funcţii pe preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, şi vicepreşedintele Camerei, Florin Iordache.
În 3 decembrie, deputaţii Mihai Valentin Popa, Mihai Mohaci, Ion Spânu şi Ion Mocioalcă au anunţat că au demisionat din PSD şi s-au alăturat Pro România.
Anterior, toți parlamentarii de Ilfov ai PSD au părăsit partidul pe fondul marginalizării de către Liviu Dragnea a Gabrielei Firea, președinta organizației județene.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii