Confruntați cu o inflație infernală, argentinienii se roagă la San Cayetano, Sfântul pâinii și al muncii

Între fatalism și speranța „că lucrurile se vor îmbunătăți un pic”, mii de argentinieni se roagă la San Cayetano, „patronul pâinii și al muncii”, un sfânt deosebit de prețuit în țara lor, unde inflația face să apară o componentă tot mai mare de „muncitori săraci”, potrivit agenției AFP, citată de boursorama.com.

De sâmbătă seara și până duminică târziu, coada se întinde pe câteva străzi până la biserica San Cayetano din Liniers, la nord de Buenos Aires. Până la prânz, aproape o mie de oameni se aflau acolo, ținând în mână un mănunchi de spice de grâu decorate cu imaginea sfântului.

Unul câte unul, credincioșii trec prin fața statuii lui Cayetano și își pun mâinile pe ea. Câteva secunde, un minut, o rugăciune, o mulțumire, o rugăminte de a „nu rata niciodată”.

După doi ani fără pelerinaj din cauza Covid-19, argentinienii se întâlnesc din nou cu unul dintre sfinții lor preferați. Și, încă o dată, un context economic anxios, cu o inflație de 64% pentru anul trecut și previziuni de 70% până la 90% pentru 2022.

„Trăim într-o perioadă foarte dificilă, oamenii pur și simplu nu pot face față. Uitați-vă la prețurile incredibile”. Raquel Viera, o pensionară în vârstă de 62 de ani, a călătorit 72 km pentru a veni să se roage la San Cayetano, așa cum face în fiecare 7 august de peste 20 de ani.

Cayetano (Gaëtan de Thiène) ocupă un loc special în panteonul Argentinei catolice. Un sfânt venețian din secolul al XVI-lea care și-a dedicat viața săracilor a fost importat odată cu imigrația italiană și „argentinizat” prin povestea unei ploi „miraculoase” care a salvat o recoltă de grâu de la secetă în secolul al XIX-lea. Cayetano a devenit „Sfântul spicelor de grâu” și apoi, odată cu Marea Depresiune din anii 1930, „Sfântul pâinii și al muncii”.

Raquel, la fel ca mulți dintre credincioșii intervievați de AFP, a venit să-i mulțumească lui San Cayetano, nu să întrebe. „Am cerut de lucru pentru nepotul meu Elias și a reușit să se angajeze la o fabrică”.

Pentru că există locuri de muncă în Argentina, unde redresarea post-pandemică (creștere de +7,4%) a dus la o scădere drastică a șomajului (7%). Dar, în condițiile în care inflația afectează puterea de cumpărare, forța de muncă cumpără din ce în ce mai puțină pâine.

„Ceea ce vedem acum zilnic la sanctuar sunt familii care au de lucru, dar care nu pot ajunge la sfârșitul lunii din cauza inflației”, spune pentru AFP părintele Daniel Pellizon, preotul sanctuarului din 2018.

„Muncitorii săraci” ai inflației

La bucătăria pentru săraci de lângă biserică, care oferă mese de luni până vineri, „avem acum oameni din clasa de mijloc inferioară, și asta ne frânge inima”.

„În acest context, cum a fost cel al (marii crize argentiniene din) 2001, vezi oameni care nu sunt obișnuiți ai locului”, continuă el.

Cifrele sărăciei în Argentina (37%), bazate pe venit, ascund uneori o rețea densă de organizații sociale și de ajutorare.

Cu toate acestea, potrivit unui studiu recent realizat de organizația Caritas și de Observatorul datoriei sociale, unul din zece argentinieni suferă zilnic de foame.

Și „un nou fenomen se produce: o mare parte din lucrătorii formali devin săraci în ciuda veniturilor lor (…) și asta din cauza inflației”, subliniază sociologul Ricardo Rouvier, de la Universitatea din San Andres.

„Prețurile urcă cu liftul, dar salariile coboară pe scări”, spune analistul, care subliniază că salariul mediu din 2015 a înregistrat o scădere a puterii de cumpărare de cel puțin 40%.

Acest fenomen generează „o sărăcie pe termen scurt”, care poate fi inversată mai mult sau mai puțin rapid, dar care se adaugă la sărăcia structurală.

În omilia sa de la Liniers, arhiepiscopul Mario Poli de Buenos Aires i-a cerut lui San Cayetano „pâinea noastră cea de toate zilele (…), pâinea care ne hrănește viața de zi cu zi și care devine inaccesibilă din cauza inflației sufocante”.

Și, în timp ce a făcut apel la solidaritate din partea credincioșilor, a denunțat și „salariile din ce în ce mai nesemnificative” ale prea multor gospodării.

Într-o țară în care pensia minimă este de 37.525 de pesos (268 de dolari), Raquel îi mulțumește sfântului pentru munca ei, deoarece vinde haine second-hand în piețe pentru a-și completa pensia, pentru că la sfârșitul lunii „nu mai am nimic, dar nu duc lipsă. Dar trebuie să muncești. Nu contează ce fel de muncă faci, trebuie să muncești”.