Congresul american cere Administrației Trump o reacție fermă în cazul Navalnîi
Cresc presiunile în Congresul american, unde se cere o reactie ferma la otrăvirea politicianului rus de opoziție, Alexei Navalnîi, scrie Europa Liberă.
Liderii democrați și republicani din Comisia pentru Relații Internaționale a Camerei Reprezentanților, Eliot Engel si Michael McCaul i-au trimis o scrisoare președintelui Trump în care solicită efectuarea unei investigații în legătură cu acuzațiile de otrăvire a liderului opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi. Engel și McCaul arată că, în conformitate cu legislația americană, administrația trebuie să stabilească, în termen de 60 de zile, dacă o țară care este acuzată că a folosit arme chimice, violând astfel regulile internaționale. În cazul în care suspiciunile sunt susținute de dovezi, Statele Unite trebuie să impună sancțiuni.
În replică, Mike Pompeo, secretarul de stat american, a declarat într-un interviu că „e o probabilitate mare” ca otrăvirea lui Navalnîi să fie orchestrată de înalți oficiali ruși.
Într-o conferință de presă, vineri, președintele Trump a spus că nu știe încă ce s-a întâmplat cu Alexei Navalnîi, în ciuda faptului că guvernul german a declarat că împotriva dizidentului rus a fost folosit același agent chimic ca și în cazul lui Skripal. Trump a spus ca dacă alegațiile se dovedesc, va fi “foarte mânios”.
Foto: Alexei Navalnîi / Facebook
Citește tot articolul pe Europa Liberă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii