Congresul USR PLUS din 2 şi 3 octombrie se va desfăşura în sistem hibrid, fizic şi online, cu respectarea măsurilor de protecţie şi maxim 150 de persoane simultan în sala mare de la Romexpo
Biroul Naţional al USR PLUS a decis, vineri, organizarea congresului din 2-3 octombrie în condiţii de maximă siguranţă, cu maxim 150 de persoane simultan în sala mare de la Romexpo, arată un comunicat de presă al partidului. La eveniment vor participa doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Naţional, dar în având în vedere situaţia epidemiologică şi restricţiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS îşi asumă respectarea regulilor şi a decis organizarea congresului în sistem hibrid.
Astfel, în prima zi a congresului vor fi prezenţi la Romexpo copreşedinţii USR PLUS, membrii Biroului Naţional, echipele care candidează la Biroul Naţional şi vor susţine prezentări, invitaţi internaţionali, comisia electorală, staff-ul tehnic şi presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanţare socială şi vor purta mască obligatoriu, conform sursei citate.
Cei 1.200 de delegaţi care vor vota la congres componenţa noului Biroul Naţional vor veni la locaţie împărţiţi pe fluxuri orare pentru a-şi exercita votul. Evenimentul de la Romexpo din 2 octombrie va fi transmis live integral, astfel încât toţi membrii USR PLUS să urmărească discursurile de la Romexpo.
În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o şedinţă exclusiv online.
„USR PLUS reiterează mesajul de încurajare a vaccinării, singura soluţie pentru a învinge pandemia, şi face un apel la toate forţele politice să respecte regulile şi să transmită mesaje de responsabilitate pentru public”, mai transmite sursa menţionată.
Congresul PNL unde va fi aleasă noua conducere a formaţiunii are loc sâmbătă tot la Romexpo, unde au fost anunţati 5.000 de participanţi.
Dacian Cioloş a obţinut cele mai multe voturi în cursa pentru alegerrea preşedintelui USR PLUS, însă va intra în turul al doilea cu Dan Barna, pentru că nu a întrunit 50% +1 dn voturile valabil exprimate.
„Astăzi, 23 septembrie, s-a încheiat primul tur al scrutinului intern pentru alegerea preşedintelui USR PLUS: au votat 32.815 (74.4%) din totalul de 44.114 electori. Rezultatele exprimate sunt următoarele: Dacian Cioloş: 15.111 (46.0%); Dan Barna: 14.404 (43.9%); Irineu Darău: 3.300 (10.1%)”, arată un comunicat de presă al formaţiunii.
sursa: News.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii