Consens între Macron şi Meloni cu privire la livrările de arme pentru Ucraina, în ciuda relațiilor destul de tensionate între cei doi lideri, în special pe tema migranților
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat luni asentimentul cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni în privinţa sprijinului militar pentru Ucraina, în pofida relaţiilor destul de tensionate între cei doi lideri în special în problema migranţilor, relatează AFP, citată de Agerpres.
Într-o discuţie telefonică, preşedintele francez şi premierul italian au ‘salutat acţiunea comună a Franţei şi Italiei pentru susţinerea Ucrainei pe plan militar, în special prin decizia luată în comun la sfârşitul săptămânii trecute de a trimite un sistem de apărare antiaeriană SAMP/T-MAMBA, care va răspunde pe deplin necesităţilor prioritare exprimate de Kiev’, a transmis Palatul Elysee.
Înaintea summitului preconizat pentru joi şi vineri la Bruxelles, ‘cei doi lideri şi-au exprimat hotărârea de a continua acest sprijin în timp’, a adăugat preşedinţia franceză.
Serviciile premierului italian Giorgia Meloni au confirmat că aceasta a subliniat ‘prioritatea de a vedea Consiliul European să dea un semnal concret de susţinere a Ucrainei la 360 de grade’, o temă care a fost de altfel în centrul convorbirilor telefonice purtate cu omologii săi olandez Mark Rutte, austriac Karl Nehammer şi grec Kyriakos Mitsotakis.
Emmanuel Macron şi Giorgia Meloni au abordat de asemenea subiecte de pe ordinea de zi a viitorului summit european, între care ‘consolidarea politicii industriale europene’ şi ‘migraţia’, potrivit Parisului.
În acest ultim dosar, guvernul de la Roma subliniază necesitatea ‘unei gestionări în cele din urmă a fluxurilor de migranţi’, care să fie axată pe ‘controlul la frontiere’, notează AFP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank