Consilierii CGMB, răsfirați într-o sală de 500 de persoane la ședința de luni/ Firea: ”Vor intra doar câte opt consilieri la distanță de doi metri fiecare”
Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de luni se va desfăşura cu toate regulile de protecţie, a declarat, duminică, primarul Capitalei, Gabriela Firea, menţionând că trebuie luate decizii importante pentru cetăţeni şi nu se poate sta acasă în izolare.
Ea a precizat că şedinţa nu se poate organiza online pentru că nu permite regulamentul.
„Mi-am luat toate măsurile de protecţie pentru toţi colegii mei. Vrem să-i protejăm şi pe ei şi pe familiile lor, dar nu putem să stăm acasă, în izolare şi să nu luăm decizii importante pentru bucureşteni. Vom respecta toate hotărârile care s-au luat aseară. De aceea, vom merge într-o locaţie care are aproape 500 de locuri, vor intra în sală, pe rând, doar câte 8 consilieri generali. Aşa cum s-a arătat aseară că, spre exemplu, la slujbele religioase care nu pot fi amânate – adică nuntă sau botez – să intre, pe lângă preot, dascăl şi personalul de îngrijire al bisericii, doar 8 persoane din familie, am preluat acest model, l-am întrebat şi pe domnul secretar de stat Raed Arafat care ne-a dat acceptul şi, practic, în sală vor intra doar câte 8 consilieri generali la distanţă de 2 metri fiecare, vor merge la staff şi vor vota în scris. Nu puteam să organizăm o şedinţă de CGMB online pentru că trebuia să modificăm regulamentul de funcţionare a CGMB, ceea ce facem mâine”, a precizat Firea la România Tv.
Ea a mai spus că, în urma deciziei de închidere a cabinetelor stomatologice, caută soluţii pentru tratarea urgenţelor.
„În urma deciziei anunţate aseară (sâmbătă – n.r.) de închidere a cabinetelor stomatologice pentru tratamente uzuale care nu sunt urgente, dorim să asigurăm totuşi zone în care să se poată trata urgenţele, inclusiv culoare separate, bine determinate, pentru urgenţele stomatologice care, în plus, au şi o infectare cu coronavirusul de tip nou”, a explicat Firea.
Stelian Bujduveanu, consilier liberal, a criticat decizia primarului Capitalei Gabriela Firea de a convoca şedinţa CGMB care necesită „prezenţă fizică”.
„Gabriela Firea e inconştientă: a convocat o şedinţă a Consiliului General cu zeci de persoane! Primarul Capitalei i-a certat pe bucureştenii care n-au respectat distanţarea socială pentru a se proteja de coronavirus, însă, pe de altă, parte, a convocat o şedinţă a Consiliului General pentru luni, 23 martie. O şedinţă care necesită prezenţă fizică, pentru că doamna Firea preferă mediul online numai pentru a-şi face PR. Este, probabil, cel mai puternic gest de iresponsabilitate oferit de un politician în aceste zile extrem de grele pentru România, când interacţiunea fizică dintre persoane trebuie să fie redusă la maximum posibil”, a scris duminică, pe Facebook, consilierul liberal.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat luni, începând cu ora 11,00, o şedinţă extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe ordinea de zi regăsindu-se proiecte de hotărâre privind planul de acţiune pentru protejarea categoriilor vulnerabile pe perioada epidemiei de COVID-19 şi acordarea asistenţei stomatologice de urgenţă în condiţii de siguranţă.
Sursă: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii