G4Media.ro

Consilierii de securitate ai lui Biden şi Trump s-au întâlnit pentru „a-şi…

Sursa foto: Captură video – YouTube / WPRI

Consilierii de securitate ai lui Biden şi Trump s-au întâlnit pentru „a-şi preda ştafeta”

Consilierii în materie de securitate ai preşedintelui american Joe Biden şi ai preşedintelui ales Donald Trump şi-au lăsat deoparte, marţi, divergenţele pentru un eveniment simbolic de „predare a ştafetei”, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.

Consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, Jake Sullivan, a predat ştafeta ceremonială congresmanului american Mike Waltz, ales de Trump pentru acelaşi post, în cadrul reluării unei tradiţii la Washington – o discuţie organizată de Institutul pentru Pace al Statelor Unite începând cu 2001.
 

 

We’re live with National Security Advisor-designate for President-elect Trump @michaelgwaltz, National Security Advisor to President Biden @JakeSullivan46 and National Security Advisor to President George W. Bush Stephen J. Hadley. #PassingTheBaton
https://t.co/yegcasmU6K
— U.S. Institute of Peace (@USIP) January 14, 2025  

Cei doi sunt prezenţi mai tot timpul în mass-media apărând opiniile opuse ale şefilor lor cu privire la Ucraina, Orientul Mijlociu şi China. Dar marţi, Waltz şi Sullivan au căutat politicos un teren comun într-un eveniment conceput pentru a proiecta continuitatea puterii în Statele Unite.

„Este ca o versiune foarte ciudată, uşor ciudată a The Dating Game, ştiţi, vechiul joc în care tu scrii răspunsul, persoana respectivă scrie şi ea răspunsul şi vezi cât de mult se potrivesc”, a spus Sullivan.

Evenimentul a oferit o avanpremieră a ceea ce s-ar putea întâmpla luni, când Donald Trump va fi învestit ca preşedinte. Acest transfer paşnic de putere, o caracteristică a mai mult de două secole de democraţie americană, are loc la patru ani după ce Trump, care a a contestat şi nu şi-a recunoscut niciodată pierderea alegerilor din 2020, nu a participat la învestirea lui Joe Biden şi nici nu l-a invitat la Casa Albă în perioada de tranziţie, aşa cum se obişnuieşte.

De data aceasta, cele două părţi discută. Sullivan, la cererea lui Biden, l-a informat pe Waltz în privat, pe larg, cu privire la politica actuală a administraţiei în lume, chiar dacă consilierul lui Trump a declarat în mod regulat că noua echipă se va îndepărta radical de aceasta.

Steve Witkoff, emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, şi Brett McGurk, emisarul lui Biden, lucrează împreună în această săptămână pentru a încheia un acord de încetare a focului în regiune pentru a fi eliberaţi ostaticii deţinuţi de Hamas în Gaza.

Întrebaţi despre principalele provocări cu care se confruntă noua administraţie, Waltz şi Sullivan au menţionat marţi incendiile din California şi China. Sullivan a subliniat, de asemenea, acordul pentru Gaza şi inteligenţa artificială ca probleme-cheie. Waltz, la rândul său, a indicat graniţa SUA cu Mexicul, un domeniu în care Trump a criticat abordarea lui Biden. Dar el a creditat administraţia Biden cu aprofundarea legăturilor dintre aliaţii SUA în Asia.

Cu toate amabilităţile dintre cei doi şi discuţiile despre perspectivele de pace în Orientul Mijlociu, Waltz a prezentat o imagine a deciziilor mai sumbre care îl aşteaptă în noua sa funcţie. „Răul există”, a spus el. „Uneori trebuie doar să pui nişte bombe pe frontispiciu”, a adăugat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.