G4Media.ro

Consilierii generali USR PLUS: Să revenim puţin la patrimoniul imens şi valoros…

Sursa Foto: Facebook/ Terasa Gradina Cișmigiu

Consilierii generali USR PLUS: Să revenim puţin la patrimoniul imens şi valoros pe care tot ALPAB îl are în gestiune. Toate concesiunile, terasele, restaurantele, folosirea luciului de apă

Consilierii generali USR-PLUS solicită toate documentele cu veniturile Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), inclusiv contracte de asociere, concesiune sau de închiriere aflate în vigoare, a anunţat liderul de grup al consilierilor Andrei Rigu

El a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că a mai fost solicitată şi balanţa veniturilor înregistrate în ultimii trei ani în baza contractelor respective.

“Grupul de consilieri USRPLUS la Primăria Capitalei a solicitat toate documentele care arată negru pe alb ce venituri a realizat ALPAB. Vorbim despre toate contractele de asociere, concesiune sau de închiriere, indiferent de momentul încheierii acestora după 1989, aflate în vigoare şi / sau prelungiri dacă este cazul. Precum şi balanţa veniturilor înregistrate pe ultimii trei ani în baza acestor contracte”, a afirmat Andrei Rigu.

El a precizat şi motivul pentru care consilieri generali USR-PLUS solicită acest lucru.

“Când discutăm despre ALPAB, mulţi dintre noi ne gândim în primul rând la curăţenia şi amenajarea lacurilor din Bucureşti. Cu siguranţă sunt aspecte importante şi sprijinim administraţia în pornirea operaţiunilor de curăţenie şi amenajare.

Dat fiind că ordinele de acţiune pot pleca doar din interiorul direcţiilor Primăriei Capitalei sau a managerului ALPAB, salutăm înlăturarea fostului director ALPAB care a gestionat dezastruos situaţia şi a început demersurile şi acţiunile de curăţare a parcurilor cu o întârziere de neînţeles.

Să revenim însă puţin la patrimoniul imens şi valoros pe care tot ALPAB îl are în gestiune. Toate concesiunile, terasele, restaurantele aflate în aceste zone, folosirea luciului de apă sau a resurselor piscicole. Toate acestea analizate mult prea puţin.

Începând cu anii ’90, s-au încheiat nenumărate <<afaceri>> de cele mai multe ori neprofitabile pentru bucureşteni. Vrem să aflăm adevărul ca să putem reforma cu adevărat gestiunea acestor resurse valoroase”, a explicat liderul de grup al consilierilor USR-PLUS.

“Bucureştenii merită un manager adevărat care să cureţe această organizaţie poate pentru prima dată în 30 de ani. Merită un om care să nu se lase intimidat de presiunile puse de „băieţii deştepţi” care vor sări să-şi apere interesele. Cerem primarului general să solicite instituţiei ALPAB transmiterea documentelor cerute de grupul consilierilor USRPLUS şi susţinerea acestei cauze pentru care am fost votaţi de bucureşteni. Este timpul să facem curăţenie în ALPAB. Este timpul să analizăm întreaga structură ALPAB. Este timpul pentru profesionişti în instituţiile de bază ale Bucureştiului”, a mai precizat Andrei Rigu.

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat joi că a preluat interimar conducerea Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), nemulţumit de starea parcurilor din Capitală. El a precizat că Primăria nu are în acest an bani pentru a face investiţiile de care este nevoie în parcuri.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Grupul pofticiosilor de malai gratis din plusereu a pus ochii pe patrimoniul Bucurestilor,pentru ca,nu-i asa,ei considera ca li se cuvine halca cea mai mare,ca sigur au fost votati-au numarat ei-de mai multi bucuresteni decat liberalii si il considera pe primarul general un adversar politic,nu un colaborator,..ei,daca ramanea in partid,dupa ce l-a ajutat sa se inscrie la tribunal ,ca alianta ,inainte de alegeri,era prietenul lor,dar asa….

    • Si, acum, inapoi la subiect!

      Hai sa vedem documentele, contractele, veniturile, cheltuielile defalcate, etc (transparenta ii zice, la mine dupa blocuri) si dupa ce le studiem (poate le anonimizeaza si le fac publice), vedem pe cine e cazul sa balacarim si, mai ales, ce e de schimbat.

    • da’ la curiosi nu te gindesti fire-o?eu unu sunt curios sa aflu cine sunt norocosii contractori,pt asta am votat pt transparenta.

    • Repede sare in sus pe-ne-le-ul ca ce atata control si transparenta, ca vor si ei sa manance in liniste banii publici impreuna cu amantele dansatoare din buric. Animale politice nesatule ce sunteti!

  2. Cică „Când discutăm despre ALPAB, mulţi dintre noi ne gândim în primul rând la curăţenia şi amenajarea lacurilor din Bucureşti…“

    Deci stați un pic, să mi-o întreb!
    :)))))

  3. @G4Media: sa nu puneti poze cu consilierii generali USR PLUS, poate devin mai populari decat firea si ciolacu si tolomac.
    Referitor la subiect, cred ca e nevoie ca Nicușor sa preia si pozitia de Director Contabil. Cei de la ALPAB pot sa spuna ca sa-i dai in judecata daca vrei ceva asumat de la contabilul lor.
    Altfel, situatia contului la 31 decembrie, defalcat pe coduri e aufixienta penteu ag-arici

  4. Titlul corect este ” consilierii elgibitiplus”….

  5. Multe parcuri ca si parcul Tei, a capatat un restaurant, piscina, un spatiu de parcare si multe si inghesuite tiribombe mecanice, destul de scumpe. In alte tari europene nu exista asa cevw. Parcurile de distractii cu tiribombe si roata sunt la periferie. Cei de la ALPAB, Adp sect2, primarii au fost mana in mana la afaceri. Avem nu numai un stat mafiot, dar si primarii de acelasi fel.

  6. Vrăjeală nu se face nimic ptr. Cetățeni.