Consiliul Concurenţei a lansat „Monitorul preţurilor la alimente”. Pot fi comparate peste 30.000 de produse din 1.700 de magazine
Consiliul Concurenţei a lansat, marţi, platforma „Monitorul preţurilor la alimente”, care permite compararea a peste 30.000 de produse din 1.700 de magazine din întreaga ţară, cu scopul de a întări competiţia pe această piaţă şi a ieftini alimentele din magazinele cele mai scumpe, relatează Agerpres.
„Când am o listă de cumpărături, pot cu uşurinţă compara preţurile, fără să merg din magazin în magazin. O fac mai uşor, de pe telefon sau computer. Pe oameni îi interesează preţurile cele mai mici şi această transparenţă în piaţă va obliga magazinele care au preţuri mai mari să le reducă, să coboare spre nivelul preţurilor mai mici, astfel facem concurenţa să acţioneze mai repede şi mai bine. Urmărim convergenţa preţurilor spre nivelul cel mai scăzut”, a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la evenimentul de lansare a platformei.
El a adăugat că instituţia pe care o reprezintă va monitoriza aceste preţuri şi va face informări periodice.
„Este o primă etapă la nivel naţional. Platforma va putea fi îmbunătăţită în timp. Dacă lanţurile mai mici vor fi interesate, vor putea şi ele să fie integrate în platformă”, a continuat Chiriţoiu.
În cazul în care informaţiile de pe aplicaţie sunt altele, consumatorii pot sesiza acest lucru la Consiliul Concurenţei sau la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
„Nu putem exclude aceste probleme. O să lucrăm cu magazinele, dacă informaţiile sunt greşite. Am cooperat până acum foarte bine cu marile lanţuri de magazine, dar avem şi un plan B, putem aplica sancţiuni dacă informaţiile nu sunt corecte. Începem cu vorba bună, dar avem tot timpul şi bâta. (…) Interesul companiilor este să coopereze cu noi”, a subliniat oficialul Concurenţei.
Legislaţia europeană obligă autorităţile statelor membre să lanseze comparatoare de preţuri pe diverse pieţe, a amintit el.
„Acest soft poate fi uşor adaptat şi la alte domenii, precum cel bancar, iar ANPC pregăteşte un astfel de comparator, deci le putem oferi ajutor”, a susţinut Chiriţoiu.
Prezent la eveniment, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a avertizat consumatorii să nu se uite doar la preţ, ci şi la calitate.
„Salut această iniţiativă, cu rezerva că vorbim de o informare sub sancţiunea de a nu fi completă şi corectă. Spun acest lucru pentru că nu rareori ieftin a fost dovedit ca fiind noul scump, exemple fiind fructele tratate cu substanţe care nu sunt neapărat cele mai sănătoase sau produse ieftine care imită produsele lactate. Consumatorii să nu aleagă doar preţul, ci şi calitatea, termenul de garanţie şi modalităţile de procesare”, a atras atenţia Constantinescu.
Consiliul Concurenţei a lansat la 1 iulie 2019 platforma „Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi”, care conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România.
La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, atât pentru carburanţi, cât şi pentru alimente, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii