G4Media.ro

Consiliul Concurenței: Nouă companii care vindeau mașini și utilaje agricole, amendate cu…

Sursa foto: Pixabay

Consiliul Concurenței: Nouă companii care vindeau mașini și utilaje agricole, amendate cu peste 26 de mil. de euro/ Companiile au fixat împreună prețurile de vânzare la înscrierea pentru fonduri europene prin PNDR

Consiliul Concurenței a sancționat nouă companii active pe piața comercializării de mașini, utilaje și echipamente specializate agricole din România cu amenzi în valoare totală de aproximativ 26,5 milioane euro, în urma unei anchete care a arătat că cele 9 companii au fixat împreună prețurile de vânzare, astfel încât să nu se concureze, anunță un comunicat de presă al instituției

„În urma investigației, declanșate în 2017, autoritatea de concurență a constatat că cele 9 companii au fixat prețurile de vânzare pentru produsele marca „Claas” și, respectiv, „Amazone”, în perioada 2014-2018. Astfel, în contextul înființării, la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a unei baze de date cu prețuri de referință pentru finanțarea din fonduri europene a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, companiile au stabilit împreună prețurile, astfel încât să nu se concureze”, precizează comunicatul Consiliului Concurenței.

Companiile sancționate sunt:

1. CLAAS GLOBAL SALES GmbH 65.644.483,62 lei (13,73 mil euro)
2. AMAZONEN-WERKE H. Dreyer GmbH&Co.KG 28.746.093,91 lei (6,01 mil euro)
3. CLAAS REGIONAL CENTER SOUTH EAST EUROPE S.R.L. 20.563.470,06 lei (4,3 mil euro)
4. SERV CLASS S.R.L. 4.163.368,81 lei (871.125 euro)
5. AGROCOMERT HOLDING S.A. 2.767.834,18 lei (579.129 euro)
6. PROINVEST S.R.L. 2.667.877,03 lei (558.215 euro)
7. PROAGROSERVICE S.R.L. 1.264.093,99 lei (264.493 euro)
8. URSA MARE COMPROD S.R.L. 850.699,17 lei (177.996 euro)
9. TEHNOLAND S.R.L. 314.046,62 lei (65.710 euro)

Potrivit sursei citate, companiile Agrocomert Holding SA și Ursa Mare Comprod SRL au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

„Investigația a fost declanșată pe baza informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență (…) Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală”, mai precizează comunicatul de presă al Consiliului Concurenței.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Macar erau noi sau SH la preț de nou cu KM pus pe zero?

  2. Nu se vrea să se arate opiniei publice față nevăzută a agriculturii, subvenții ajutoare de stat scutiri de taxe și impozite rambursare de tva ,muncă la negru , tot felul de scheme de plată etc ptr ca foarte mulți politicieni sint implicați prin diferite mijloace în agricultură. Se acordă subvenții in baza unor hârtii depuse la Apia , nu trebuie să faci nimic nu vin controale pe teren și așa au ajuns terenuri necultivate sau animale inexistente trecute și plătite din bani europeni sau publici . Nu au nici un criteriu de performanță sau obligații ptr banii ăștia primiti mai tau ca ajutoarele sociale bani care încurajează nemunca și falsul in declaratii. Nu se diferențiază fermierii de bună credință față de mafioții care fac agricultură doar ptr subvenții.

  3. Agricultura e unul dintre domeniile controlate total de cei ce au tras in noi in ’89.