G4Media.ro

Consiliul de Administrație al TAROM intervine în scandal de partea ministrului Cuc:…

Sursa Foto: Facebook

Consiliul de Administrație al TAROM intervine în scandal de partea ministrului Cuc: Fostul director al TAROM a întârziat procesul de modernizare a flotei

La două zile după decizia fulger de înlăturare a Mădălinei Mezei de la șefia TAROM și în plin scandal declanșat de acuzațiile aduse de aceasta ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, Consiliul de Administrație anunță, printr-o informare către presă, că decizia de a o înlocui din funcție pe Mădălina Mezei a venit ca urmare a nerespectării contractului de mandat de către aceasta.

“Fostul director general al CN TAROM nu a reușit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administrație, Adunării Generale a Acționarilor și nici anumite obligații care îi reveneau potrivit Statului Companiei și Contractului de Mandat. Fostul director general al TAROM, totodată, a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una din componentele esențiale în procesul de redresare al Companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR și preluarea prin leasing operațional a unor aeronave noi, tot de tip ATR. O altă deficiență constatată de către Consiliul de Administrație a reprezentat-o lipsa oricărei informări cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din Companie”, scrie în informarea trimisă presei de CA-ul TAROM.

Potrivit sursei citate, decizia de înlocuirea a Mădălinei Mezei cu Valentin Gvinda a fost luată cu unanimitate de voturi.

Consiliul de Administrație al TAROM este alcătuit din:
Petre Neacșa – președinte (secretar general în Ministerul Transporturilor din martie 2019)
Sorin Paul Stoicescu (șeful Centrului de Căutare-Salvare ROMATSA)
Viorel Mocanu (fostul agent guvernamental al României la CEDO despre care G4Media a scris ca a demisionat în august după ce DNA a demarat o anchetă împotriva sa pe motiv că, în loc să pledeze în favoarea statului român, i-a ținut partea lui Liviu Dragnea)
Ene Alina Denisa (a ocupat funcții de consilier în Ministerul Economiei și Ministerul Turismului)
George Rotaru (director general Aeroculubul României, instituție subordonată Ministerului Transporturilor)
Baltag Kuzmanovic Elena (consilier la cabinetul secretarului de stat Darius Vâlcov)
Gabriela Elena Mocanu (consilier personal al ministrului Transporturilor Răzvan Cuc)
Toți membrii Consiliului de Administrație al TAROM au fost numiți în timpul mandatului actualului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Membrii CA TAROM încasează lunar o indemnizație brută de 12.500 lei.

Context

Mădălina Mezei, fostul director general al TAROM, îl acuză pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, că i-a cerut ca în ziua moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă să rețină la sol avioanele în care se aflau parlamentari, pentru ca aceștia să nu poată ajunge la ședința din plen să voteze. Potrivit declarației făcute de Mădălina Mezei, pentru G4Media, discuția cu Răzvan Cuc a avut loc cu o zi înainte de moțiunea prin care Executivul condus de Viorica Dăncilă a fost demis.

Potrivit acesteia, refuzul său de a opri avioanele la sol este motivul pentru care a fost schimbată din funcție în urmă cu două zile. Răzvan Cuc a reacționat pe Facebook la acuzațiile fostului manager al companiei aeriene de stat. „Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire”, a scris Răzvan Cuc.

Citește integral

Acuzații grave ale fostului director general al TAROM la adresa ministrului Cuc: Mi-a cerut să rețin avioanele la sol în ziua moțiunii / Reacția lui Răzvan Cuc: Minciunile pe care le aruncă acum pe piață nu au nicio acoperire

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Au destituit-o noaptea – la o saptamana dupa ce i-au prelungit mandatul.

    O adunatura de lichele cu limba-n coorul Cucului…

  2. Eu o cred pe Madalina Mezei desi nu am nici o dovada ! Dar Cuc este un porc rasfatat si mincinos – se vede pe mutra lui.

  3. Pana acum eram tentat sa nu dau dreptate nicuneia din parti (d-na n-a prezentat vreo dovada in sprijinul afirmatiilor sale). Dar comunicatul asta (ce naiba era sa modernizeze in 3-4 luni de cand a fost numita) e o indicatie clara ca CA joaca dupa cum canta ministrul.

  4. Sa fii intr-o asa increngatura politica si sa n-ai instalata pe telefon aplicatia care inregistreaza tot ce vorbesti … e greseala de incepator.

    Cu un C.A. compus din amantlâc si paraziti … cam la ce te astepti?! (Nu ca as fi convins ca doamna a ajuns in postul respectiv exclusiv pe motive de competenta, venind dintr-un post similar de la Lufthansa …)

    Pare un caz clasic de „birocratia as usual”.

  5. Acest consiliu slugarnic de rahat, este clar controlat politic de catre mafia PSD.

    Cuc trebuie sa raspunda penal pentru tentativa de manipulare si obstructionare a votului,dar si pentru multe alte hotii de la ministerul de transporturi.
    Este un abuz incredibil !!!!

  6. Astia sunt bugetari pupa ce le pune in fata,pentru bani

  7. Cuc este un porc, mincinos, un lingau psdiste care se crede ministru pe viata,. C. A tarom este o masa de manevra pesedista. Alo.. D. N. A doarme

  8. Daca i-a cerut telefonic sa tina avioanele la sol, pacat ca n-a fost pe faza sa-l inrregistreze! Daca are o hartie scrisa, email…. sa le publice.
    Daca nu….. vorbe, vorbe, vorbe….

    PS. Oricum, din partea „competentului” Cucu orice este posibil.

  9. daca tanti fosta directoare avea oleaca de minte are inregistrata discutia respectiva de unde rezulta un dosar penal !

  10. Eu stiu un singur lucru – nu poti justifica demiterea unui Director General, dupa numai 6 luni de mandat, cu motivarea de neindeplinirea unor obiective ca – reinoirea flotei scurt curier…..
    Pai stie nenea cuc ce inseamna o asemenea actiune? Sau crede ca se duce la piata, cumpara o legatura de ATR-uri si gata.
    Asta ma face sa cred ca Mezei are dreptate. Mai mult, stiind cam ce poate papagalul cuc e foarte posibil sa fie adevat.
    Ma mira totusi ca Rotaru a pus si el botul la prostia asta…de restul nu ma mir.

  11. Puterea si banii corup . CA isi apara „banii ” in numele institutiei Cuc ramane un penal.