Consiliul de Etică al Ministerului Educației explică în ce condiții a cerut Comisiei de Etică a Universității Cuza din Iași să se pronunțe asupra posibilelor “abateri disciplinare” ale rectorului Tudorel Toader
Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației, precizează într-un comunicat că nu s-a pronunțat în privința sesizărilor cum că rectorul Universității Al. I. Cuza din Iași, Tudorel Toader, ar fi comis “abateri disciplinare” când era ministru al Justiției, ci doar a cerut, procedural, Comisiei de Etică a Universității ieșene să se pronunțe în acest caz. “Hotărârea CEMU vizează strict aplicarea cadrului legal național (…) și este un act procedural, prin care se solicită punctul de vedere al comisiei de etică”, precizează CEMU.
- Joi, G4Media.ro a relatat că, la Iași, Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” a fost obligată de Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) să înceapă procedura de anchetare disciplinară a lui Tudorel Toader, rectorul universității ieșene, potrivit unui comunicat al ONG-ului Reset Iași. Comisia de Etică trebuie să verifice dacă Tudorel Toader a săvârșit o abatere disciplinară când, ca ministru al Justiției, a acordat două interviuri din biroul de rector al Universității, deși se auto-suspendase din funcția de rector.
CEMU arată, în precizările sale, că anul trecut “membrii acestei comisii au supus la vot existența unei situații de conflict de interese care ar fi „grevat abilitatea membrilor comisiei de a soluționa petiția” și – cu majoritate de voturi – au decis să nu se pronunțe asupra ei”.
Citește articolul complet pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu