G4Media.ro

Consiliul de Etică şi Management Universitar: La 22 de universităţi au existat…

Sursa foto: Pixabay

Consiliul de Etică şi Management Universitar: La 22 de universităţi au existat cazuri de hărţuire

Cazuri de hărţuire sexuală au existat de 22 de universităţi din cele 76 (de stat şi private) care au trimis note explicative, potrivit Consiliului de Etică şi Management Universitar, transmite Agerpres.

Consiliul de Etică şi Management Universitar (CEMU) a iniţiat, la solicitarea Ministerului Educaţiei, verificări la nivelul instituţiilor de învăţământ superior cu privire la cazurile care au vizat elemente de hărţuire sexuală (sau fapte asimilate), modul în care acestea au fost gestionate la nivelul comisiilor de etică universitară şi rezultatele acţiunilor întreprinse la nivel instituţional, inclusiv prin raportarea la măsuri de prevenţie.

Potrivit sursei citate, victimele au fost cu preponderenţă de genul feminin, provenind atât din rândul studentelor, cât şi din rândul cadrelor didactice.

Astfel, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T Popa din Iaşi”, a fost înregistrat un caz în anul 2015, la Universitatea „Dunărea de Jos din Galaţi” au fost înregistrate în perioada 2020-2022 patru cazuri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca au fost înregistrate două cazuri, la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” un caz, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti – un caz, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” – un caz actual şi două mai vechi.

De asemenea, afirmă aceeaşi sursă, a fost înregistrat la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca un caz în anul 2012. La Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj -Napoca – 7 cazuri, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – două cazuri, la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” – un caz, la Universitatea de Ştiinţe ale vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara – 3 cazuri, Universitatea Transilvania din Braşov – 12 sesizări, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi – două cazuri, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – două cazuri, Academie de Studii Economice – trei cazuri, Universitatea din Bucureşti – 66 cazuri în discuţia Comisiei de Etică dintre care 6 cazuri au de hărţuire sexuală, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ioan Mincu” – două cazuri sesizate şi unul autosesizare, Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca – o sesizare.

Au mai fost înregistrate două cazuri la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – două cazuri, două cazuri la Academia Naţională de Muzică „Gh. Dima” din Cluj- Napoca – două cazuri şi două cazuri la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.