G4Media.ro

Consiliul de Securitate al ONU nu reușește să convină asupra unei declarații…

sursa foto: Captură NY Times

Consiliul de Securitate al ONU nu reușește să convină asupra unei declarații comune privind situația din Siria/ Rusia blochează în mod repetat negocierile

Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit marţi să cadă de acord asupra unei declaraţii comune referitoare la situaţia din Siria, la sfârşitul unei zile de negocieri marcate de un apel la unitate din partea emisarului organizaţiei în vederea relansării procesului politic blocat, informează AFP, citată de Agerpres.

Rusia, principalul susţinător al regimului de la Damasc, a blocat în mod repetat negocierile, au declarat surse diplomatice.

AFP menţionează că nu a fost posibil să obţină un comentariu cu privire la motivele eşecului din partea misiunii diplomatice ruse la ONU.

În cursul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului care a avut loc în cursul dimineţii, emisarul ONU pentru Siria, Geir Pedersen, a cerut Consiliului de Securitate să se unească pentru a ieşi din impas, recunoscând eşecul ultimei şedinţe de la sfârşitul lunii ianuarie a Comitetului constituţional, care are sarcina să reformeze Constituţia şi să deschidă calea organizării de alegeri transparente în Siria.

„Diviziunile actuale din cadrul comunităţii internaţionale trebuie să fie depăşite”, a declarat presei Pedersen după videoconferinţa sa cu membrii Consiliului de Securitate. Este nevoie de o „diplomaţie internaţională constructivă în cazul Siriei. În absenţa acesteia, este puţin probabil ca o cale constituţională să avanseze în mod real”, a adăugat emisarul.

De la începerea conflictului în 2011, soldat cu moartea a 380.000 de persoane, în dosarul sirian statele occidentale s-au aflat deseori pe poziţii opuse faţă de Rusia şi China.

Întâlnirea de la sfârşitul lunii ianuarie, a cincea de acest gen, a fost „o ocazie ratată şi o dezamăgire”, a recunoscut emisarul ONU. Acesta a participat la organizarea reuniunii, alături de reprezentanţi ai regimului de la Damasc, ai opoziţiei şi ai societăţii civile.

Comitetul constituţional sirian, însărcinat cu modificarea Constituţiei din 2012 în vederea unor viitoare alegeri, a fost creat în septembrie 2019 şi şi-a început activitatea pe 30 octombrie 2019, la Geneva.

În timpul conferinţei video a Consiliului de Securitate de marţi, ţările occidentale au denunţat în unanimitate „eşecul” procesului politic de a pune capăt conflictului din Siria, atribuind responsabilitatea acestei nereuşite regimului sirian, potrivit unor surse diplomatice.

Revizuirea Constituţiei siriene şi organizarea de alegeri sub supravegherea ONU sunt prevăzute în rezoluţia 2254, adoptată în decembrie 2015 de Consiliul de Securitate.

Declaraţia care a fost negociată întreaga zi de marţi viza în special reafirmarea importanţei acestei rezoluţii.

Ultima declaraţie referitoare la situaţia din Siria adoptată de Consiliul de Securitate datează din octombrie 2019. Aceasta saluta crearea unui Comitet constituţional „credibil, echilibrat şi inclusiv”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu reuseste sa convina? Saraca limba romana…

  2. Consiliul de Securitate al ONU este o gluma proasta. Cu Rusia si China membri permanenti si cu cate o tara ca Vietnam, Cuba sau Venezuela membri periodici.
    A avut perfecta dreptate Trump cand s-a retras din el.