G4Media.ro

Consiliul de specialitate din Ministerul Transporturilor a avizat SF pentru autostrăzile Sibiu…

Sursa foto: G4 Media

Consiliul de specialitate din Ministerul Transporturilor a avizat SF pentru autostrăzile Sibiu – Făgăraş şi Buzău- Focşani

Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scriosteanu a anunțat marţi că au fost avizate studiile de fezabilitate pentru autostrăzile Sibiu – Făgăraş şi Buzău- Focşani. De asemenea, etapa a doua din proiectul Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontiera este în procedură de obţinere a avizului de mediu.

”Consiliul Tehnico- Economic de Avizare al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a avizat în data de 28 Decembrie Studiul de Fezabilitate pentru proiectul Autostrada Sibiu- Făgăraş. Traseul Autostrăzii Sibiu-Făgăraş porneşte din dreptul localităţii Boiţa şi se termină în apropierea Municipiului Făgăraş. Traseul trece adiacent de localităşile Turnu Roşu, Sebesu de Jos, Racoviţa, Marsa – Avrig, Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus, Sărata, Scoreiu, Carta, Arpaşu de Jos, localităţi ce aparţin judeţului Sibiu şi de localităţile Ucea de Jos – Ucea de Sus, Vistea de Jos – Vistea de Sus, Dragus, Sâmbăta de Jos, Voila – Voivodeni, Dridif – Luta, Hurez, Municipiul Fagăraş şi Ileni, din judeţul Braşov”, a transmis, marţi seară, Irinel Ionel Scriosteanu.

Autostrada are lungimea de 68,05 km şi este împărţită în 4 tronsoane:

Tronsonul 1 – km 0+000 – km 14+253 (lungime = 14.253 km) Boiţa (Autostrada Sibiu-Piteşti) şi Avrig-Marsa (DJ105G)

Tronsonul 2 – km 14+253 – km 34+175 (lungime = 19.922 km) Avrig-Marsa (DJ105G) şi Arpasu de Jos (DN1)

Tronsonul 3 – km 34+175 – km 51+785 (lungime = 17.610 km) Arpaşu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B)

Tronsonul 4 – km 51+785 – km 68+050 (lungime = 16.265 km) Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraş/ Drum de legătură cu DN1.

Valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 7.531.381.595,75 lei cu T.V.A.

Potrivit lui Scrişoreanu, Consiliul Interministrial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional a avizat şi Studiul de Fezabilitate pentru Proiectul de Autostradă Buzău- Focşani – A7

Traseul Autostrăzii Buzău – Focşani începe din dreptul Municipiului Buzău (km 0+000 – km 45+460 sector aferent judeţului Buzău) şi se termină în apropierea Municipiului Focşani (km 45+460 – km 82+440 sector aferent judeţului Vrancea).

Autostrada are o lungime de 82,440 km şi se împarte în 4 tronsoane/loturi distincte: 

Lotul 1 – Buzău (Autostrada Ploieşti – Buzău) şi Vadu Pasii (Drum de legătură către DN 2) – lungime 4,60 km (km 0+000 – km 4+600);

Lotul 2 – Vadu Pasii (Drum de legătură către DN 2) – Râmnicu Sărat (DN 22) – lungime 30,80 km (km 4+600 – km 35+400);

Lotul 3 – Râmnicu Sărat (DN 22) – Mândreşti Munteni (DN 23) – lungime 36,10 km (km 35+400 – km 71+500);

Lotul 4 –Mândreşti Munteni (DN 23) – Focşani Nord (DN 2) – lungime 10,94 km (km 71+500 – km 82+440).

Valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 7.264.022.297,33 lei cu T.V.A. 

”În data de 23 decembrie, proiectantul a depus la CFR SA, Studiul de Fezabilitate privind Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontiera – Etapa a 2-a. Au fost obţinute toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism şi în prezent proiectul se află în procedură de obţinere a Acordului de Mediu”, a mai transmis Scrişoreanu.

Potrivit acestuia, la finalizarea lucrărilor, linia de cale ferată va fi electrificată şi trenurile vor putea circula cu viteze de până la 120km/h.

După modernizare, lungimea traseului va fi de 92,80 km (prin optimizarea traseului). De asemenea lungimea sectoarelor de linie dublă creşte cu aproximativ 3 km până la 43,60 km.

Investiţia totală a proiectului este de aproximativ 3.794.947.033,56 lei fără TVA, fonduri europene nerambursabile.

Sursa foto: G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. E numai Scrioşteanu, nu si Scrişoreanu! Ii datorati un miel!
    Nu s-a gandit niciun ziarist Spiru Haretoid sa dea cu intrebarea: care este urmatorul pas, si pe cand sa il asteptam?