G4Media.ro

Consiliul European a aprobat noul acord privind Brexitul

sursa foto: Pixabay

Consiliul European a aprobat noul acord privind Brexitul

Consiliul European a aprobat noul acord privind Brexitul. Documentul trebuie aprobat și de Parlamentul britanic, votul fiind programat mâine.

În concluziile Consiliului European, reunit joi și vineri la bruxelles, se precizează că a fost aprobat Acordul privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Consiliul European invită Comisia, Parlamentul European și Consiliul să ia măsurile necesare pentru ca acordul să intre în vigoare la 1 noiembrie 2019, astfel încât să se realizeze o retragere ordonată a Marii Britanii din UE.

De asemenea, Consiliul European a aprobat declarația politică privind cadrul relațiilor viitoare dintre Uniune și Marea Britanie.

Consiliul European reafirmă dorința de a avea un parteneriat cât mai strâns posibil cu Marea Britanie.

Camera Comunelor a parlamentului britanic va vota sâmbătă noul acord privind Brexitul, iar deocamdată un vot favorabil nu este sigur (detalii aici).

Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns, joi, la un acord pe Brexit.

Foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Va intreb: poate invinovati cineva conducerea UE daca maine Dracu’ isi va baga coada
    si astfel Parlamentul Britanic nu va vota acordul?

  2. Normal ca UE e vinovata ,trebuia sa discute si cu parlamentul britanic in locul premierului daca dorea sa treaca .

    • Nae,
      Merci pentru raspuns! In situatia asta esti de parere ca ar fi mai bine sa fac lobby la regina sau neavand nicio putere executiva imi pot raci…coada degeaba…?

    • Nae, aici nu funcționează ca la vagoane, sunt niste mandate de reprezentare, etc… dar in Romania merg si anomaliile daca sunt privite prin filtrul partizanatului/simpatiilor politice… cazul desemnarii comisarului european e caz scoala de depasire a atributiilor prezidențiale

  3. bunastarea ei !!! la kilele-i echilibru-i garantat … greu de miscat !!!! Hard to kil !!

  4. Altfel spus, se revine inainte de 01/01/1973, cand au fost acceptati in Comunitate, dupa ce au facut 1a cerere in 1961 si au fost refuzati, apoi facand a 2a cerere in 1967, fiind acceptati.
    Nimic nou. Respectam dorinta poporului britanic si le uram drum bun. Ramanem prieteni si parteneri.

    • Imi place ca esti documentat

    • Ramai tu cu tine (precum ceilalti aidoma), pereche/i-perfecta/e,
      … eterna problema a handicapat(i/e)lor institutionalo-genetic de a pricepe ca, de fapt, UK a fost (si inca este) referinta/bastion a/l democratiei. Chiar ignorand contributia in sange si bani la eliberarea (twice) si crearea *ue.

    • @Gh.Aristide
      Pentru ce aceasta postare? Uniunea, a respectat vointa poporului britanic, exprimata prin referendum. Se revine la statutul de dinaintea acceptarii Marii Britanii in Comunitate. Nu asta s-a dorit, nu asta a exprimat poporul suveran britanic, prin referendum?
      Nu Uniunea a exclus Marea Britanie, ci Marea Britanie a ales sa se separe de Uniune. Foarte bine, cele 27 de state ale Uniunii, au acceptat in unanimitate, acest fapt.
      Ramanem prieteni si parteneri, cum am fost din totdeauna.

      Daca traiti in Marea Britanie, învatati de la britanici, modul lor de partenariat, de prietenie, de acceptare a celuilalt. Nu mai fiti atat de vindicativ. Acest tip de comportament, nu isi are rostul.

  5. Stau si ma gandesc daca prin contributia la crearea UE se referea la discursul lui W. Churchill… caci banuiesc ca stie ca GB a refuzat participarea la crearea CECO si ca Charles de Gaulle a blocat prima solicitare de aderare, sau Gh. Aristide isi da doar cu parerea?