G4Media.ro

Consiliul Europei cere statelor membre să pună capăt ”represiunii” împotriva ONG-urilor care…

Foto: ONU

Consiliul Europei cere statelor membre să pună capăt ”represiunii” împotriva ONG-urilor care îi ajută pe migranţi/ Cazul Italiei

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, a cerut statelor membre să pună capăt „represiunii” împotriva ONG-urilor şi a persoanelor care apără drepturile migranţilor, într-o recomandare publicată joi, relatează AFP, transmite Agerpres.

În acest raport, ea observă o „tendinţă în creştere de a hărţui şi intimida, şi de a considera ca fiind delincvenţi persoanele şi grupurile care ajută refugiaţii, solicitanţii de azil şi migranţii”.

În timpul mandatului său de şase ani, care se încheie la sfârşitul lunii martie, comisarul a denunţat în repetate rânduri presiunea asupra ONG-urilor care oferă ajutor migranţilor în Europa şi restricţiile impuse activităţii acestora.

Ea a subliniat, de asemenea, situaţii specifice, precum „criminalizarea” de către Italia a ONG-urilor care salvează migranţii în Marea Mediterană.

Dunja Mijatovic a denunţat, de asemenea, „mediul ostil” în care lucrează apărătorii drepturilor fundamentale în Grecia, precum şi respingerea refugiaţilor şi a migranţilor la graniţele europene.

În raportul său de joi, ea „cere statelor membre ale Consiliului Europei să facă tot posibilul pentru a inversa tendinţa de represiune”.

Comisarul le-a cerut mai ales să reformeze legile, politicile şi practicile „susceptibile să prevină sau să împiedice activităţile apărătorilor drepturilor omului care ajută refugiaţii, solicitanţii de azil şi migranţii”.

Ea le-a îndemnat totodată să se „asigure că legile privind traficul ilegal de migranţi sau ajutorul pentru intrarea, tranzitul sau şederea ilegală împiedică în mod clar incriminarea apărătorilor drepturilor omului care vin în ajutorul refugiaţilor, solicitanţilor de azil şi a migranţilor”.

Funcţie creată în 1999, Comisariatul pentru Drepturile Omului are drept misiune să promoveze conştientizarea şi respectarea drepturilor omului în cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Eu zic ca Europa să se pregătească să primească migranții europeni ce vor fugi din calea invaziei rusești.
    Si banii pentru migranți africani si asiatici să-i folosească pentru obuze. Europa ar trebui să se trezească din somn!