Consiliul Europei îi cere Ucrainei să-şi suspende legea privind oligarhii
Consiliul Europei i-a cerut marţi Ucrainei să nu pună în aplicare legea cu privire la oligarhi, transmite AFP, citată de Agerpres.
La iniţiativa preşedintelui Volodimir Zelenski, parlamentul ucrainean a adoptat, în septembrie 2021, o lege anti-oligarhi, aceşti oameni de afaceri foarte bogaţi acuzaţi de exploatarea economiei Ucrainei şi de influenţarea presei şi a clasei politice din ţară.
Însă Comisia de la Veneţia, organismul consultativ al Consiliului Europei ce se pronunţă asupra proiectelor legislative sau legilor deja în vigoare din cele 46 de ţări membre, a estimat că măsurile adoptate de Kiev ”provoacă îngrijorări grave” în ceea ce priveşte conformitatea lor cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
”În consecinţă, Comisia de la Veneţia ajunge la concluzia că legea nu trebuie să fie aplicată în stat”, a indicat Consiliul Europei într-un comunicat.
În schimb, Consiliul Europei îi recomandă Ucrainei să-şi consolideze legislaţia în domenii precum concurenţa, combaterea corupţiei, transparenţa pieţelor publice, concentrarea media şi spălarea banilor.
În 2022, Consiliul Europei, care are 46 de state membre, a exclus Rusia ca urmare a invadării Ucrainei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank