Consiliul Europei îndeamnă Europa să ofere despăgubiri pentru copiii instituţionalizaţi şi maltrataţi, inclusiv în România

„Am supravieţuit, dar mulţi copii au murit”: fie că au trăit în orfelinate româneşti sau şcoli catolice portugheze, copiii maltrataţi din Europa trebuie să beneficieze de măsuri oficiale de reparaţie, pledează vineri Consiliul Europei, transmite AFP, transmite Agerpres.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) notează într-o rezoluţie că cele 46 de state membre ale instituţiei – a cărei misiune principală este apărarea drepturilor omului – trebuie să facă lumină în mod complet asupra actelor de abuz asupra copiilor, fie ele fizice, psihologice sau cu caracter sexual.

Adunarea stipulează ca fiecare ţară să facă un bilanţ al acestor violenţe, să recunoască suferinţele trăite, să prezinte scuze oficiale şi să despăgubească victimele.

De asemenea, APCE face apel la susţinerea înfiinţării de memoriale.

„Trebuie să ne facem curat în propria curte”, a argumentat elveţianul Pierre-Alain Fridez (socialist), autor al unui raport pe acest subiect dezbătut şi adoptat vineri.

Acesta subliniază că, în Europa, „18 milioane de copii sunt victime ale abuzului sexual, 44 de milioane ale violenţei fizice şi 55 de milioane ale violenţei psihologice. Cele mai grave cazuri au avut loc şi continuă să se producă în cadrul instituţiilor publice şi religioase”.

„Am trăit lucruri groaznice”

Sirmananca Beladi, acum în vârstă de 38 de ani, a crescut într-un orfelinat din România, la Cighid, de la 3 la 16 ani.

„Am trecut prin lucruri groaznice. Am supravieţuit, dar mulţi copii au murit”, a mărturisit ea presei. „Noi, supravieţuitorii acelei epoci, am fost daţi uitării. Nu se vorbeşte despre ce ni s-a întâmplat…”.

„Sper că România va reacţiona acum, că responsabilii politici vor înţelege că trebuie să facă ceva pentru noi, supravieţuitorii, şi pentru copiii de azi”, a spus ea, care acum este mamă.

Circa 15.000 de copii au murit în 26 de „cămine-spital” din România, potrivit Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului.

În raportul său, Pierre Alain Fridez aminteşte, de asemenea, de cei 2.000 de locuitori din Reunion (Oceanul Indian) luaţi de la părinţi şi transferaţi cu forţa în Franţa, în special la Creuse (centru), între 1962 şi 1984, sau de victimele violenţelor fizice şi psihologice din casele „mama şi copilul” din Irlanda.

„Maltratarea copiilor, în trecut sau în prezent, şi lipsa unei perspective istorice asupra acestei chestiuni sunt o problemă paneuropeană”, subliniază el.

Foarte emoţionat, Antonio, un portughez în vârstă de 71 de ani, a vorbit despre agresiunile sexuale pe care le-a suferit în două instituţii catolice din ţara sa, când avea între 10 şi 12 ani.

„Zidul tăcerii”

„La fel ca mii de copii, abuzul pe care l-am suferit mi-a provocat sentimente grele de vinovăţie, furie şi teamă, care au durat mulţi ani”, a mărturisit el, în speranţa că „zidul tăcerii” se va prăbuşi.

„M-am simţit adesea singur, neînţeles şi fără sprijin”, a spus la rândul său Francisco Javier. Cu lacrimi în ochi, bărbatul din Spania a evocat amintirea lui „Emiliano şi a fratelui meu geamăn care au suferit, ca mine, violenţe sexuale în copilărie, care au luptat pentru aceasta şi au plecat înainte de vreme şi cărora nimeni nu le va putea recunoaşte adevărul, nici nu le va putea reda demnitatea furată”.

Deşi victimele violenţelor din astfel de instituţii nu sunt întotdeauna recunoscute şi compensate în ţara lor pentru prejudiciul creat, raportorul dă ca exemplu Elveţia, care „este un model în Europa”, prin formularea de scuze publice şi adoptarea unei legi, ce a intrat în vigoare în 2017, care prevede plata unei contribuţii de solidaritate pentru fiecare victimă abuzată în copilărie.

Aflat la originea iniţiativei populare care a dus la apariţia acestei legi, milionarul elveţian Guido Fluri a notat că ea a permis ca peste 12.000 de victime să primească despăgubiri. „Ceea ce am realizat în Elveţia vrem să realizăm în Europa”, a adăugat el, salutând votul de vineri, care marchează o „zi măreaţă”.

„Suntem abia la începutul procesului şi drumul va fi dificil, dar va merita”, asigură Fluri.