G4Media.ro

Consiliul Europei insistă să se facă dreptate victimelor războiului din Ucraina /…

Sursa foto: Consiliul Europei

Consiliul Europei insistă să se facă dreptate victimelor războiului din Ucraina / Comisarul pentru drepturile omului: Enormele pierderi de vieţi umane şi amploarea distrugerilor sfidează înţelegerea

Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, a insistat vineri asupra „imperativului de a se face dreptate” victimelor războiului din Ucraina, în timp ce conflictul are „efecte dezastruoase” asupra drepturilor omului ale populaţiei, relatează Agerpres, conform AFP.

„Atacul Federaţiei Ruse a provocat încălcări grave şi masive ale drepturilor omului şi ale dreptului internaţional umanitar, cu efecte dezastruoase asupra exercitării practic a tuturor drepturilor omului de către populaţia din Ucraina”, a rezumat grav Dunja Mijatovic într-un memorandum despre consecinţele războiului.

Ea citează în special „execuţii arbitrare”, „dispariţii forţate”, „încălcări ale dreptului la proprietate”, „cazuri de tortură şi de maltratări”, „violenţe sexuale” şi detenţii arbitrare.

„Enormele pierderi de vieţi umane şi amploarea distrugerilor sfidează înţelegerea”, insistă Mijatovic, care s-a deplasat în Ucraina în luna mai, cerând „respectarea legislaţiei internaţionale referitoare la drepturile omului şi la dreptul internaţional umanitar”.

Dacă toate aceste alegaţii de atingere aduse drepturilor omului „ar trebui să facă obiectul unei anchete aprofundate”, „prioritatea trebuie să fie acum de a crea condiţii sigure pentru supravieţuitori, de a li se asigura un acces efectiv la căile de recurs şi justiţie şi de a privilegia protecţia demnităţii şi bunăstării lor”, a subliniat Mijatovic, invitând să se acorde o „atenţie specială şi urgentă” copiilor şi femeilor.

Potrivit Comisarului pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, este „imperativ să se facă dreptate victimelor atrocităţilor”. „Federaţia Rusă şi Ucraina au amândouă obligaţia de a ancheta şi de a-i urmări pe autorii încălcărilor masive ale drepturilor omului şi ai infracţiunilor grave împotriva dreptului umanitar internaţional”, a afirmat ea.

Dar această justiţie trebuie de asemenea să treacă printr-o „coordonare eficientă între actori naţionali şi internaţionali” şi o „cooperare eficientă cu Curtea Penală Internaţională şi un sprijin pe termen lung sistemului judiciar ucrainean”.

Consiliul Europei, care reuneşte 46 de state de pe continentul european, între care şi Ucraina, îşi are sediul la Strasbourg, în estul Franţei, în apropiere de frontiera germană.

Rusia, care a atacat Ucraina în 24 februarie, a părăsit această instituţie la 15 martie, înainte de a fi exclusă în mod oficial în ziua următoare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ce rost au curtile astea???
    Ce rost au amenintarile astea?
    Ori ii bati pe rusi pe teren, ori nu ii bati. Cei care respecta drepturile omului sunt aia care oricum sunt convinsi ca Rusia e vai mama ei. Chinei, Turciei, Africii, etc, nu le pasa.
    Deci trebuie batuti pe teren, ce conteaza declaratiile astea?