G4Media.ro

Consiliul Judeţean Bihor amenajează al patrulea parc industrial științific în afara municipiului…

Foto: CJ Bihor

Consiliul Judeţean Bihor amenajează al patrulea parc industrial științific în afara municipiului Oradea pentru a-i scăpa de navetă pe viitorii angajați

Consiliul Judeţean (CJ) Bihor a aprobat vineri indicatorii tehnico-economici pentru Parcul Industrial Marghita, unul dintre cele patru parcuri industriale, alături de cele din Aleşd, Beiuş şi Ştei, pe care administraţia judeţeană le amenajează, potrivit Agerpres.

„Parcurile ştiinţifice cu specializare inteligentă Marghita, Aleşd, Beiuş şi Ştei sunt o reţea de parcuri industriale pe care Consiliul Judeţean Bihor intenţionează să le amenajeze şi să le dezvolte în anul următor în afara municipiului Oradea, în localităţi aflate la 40-50 de kilometri, în aşa fel încât oamenii care locuiesc în aceste zone să aibă locuri de muncă cât mai aproape de casele lor şi să nu mai fie nevoiţi să facă naveta”, a declarat, citat într-un comunicat de presă al CJ, preşedintele instituţiei, Ilie Bolojan.

Primăria Municipiului Marghita a pus la dispoziţia CJ Bihor un teren cu o suprafaţă de 11,49 de hectare în vederea înfiinţării Parcului. Amplasamentul este poziţionat în partea de sud-vest a municipiului, la ieşirea din localitate înspre satul Petreu, pe partea stângă a drumului naţional DN 19B, potrivit Agerpres.

CJ Bihor va realiza infrastructura de suport, adică reţeaua de străzi interioare, alimentarea cu apă, gaze naturale şi energie electrică, canalizarea menajeră, va amenaja accesul în Parc şi va realiza iluminatul public.

Conform Studiului de Fezabilitate, valoarea totală estimată a investiţiei este de 31.367.731,63 lei, inclusiv TVA.

„Din această sumă pe care noi intenţionăm să o asigurăm prin accesarea de fonduri europene, cofinanţarea pe care judeţul Bihor trebuie să o asigure este de aproximativ 60%. În cursul lunii ianuarie ne propunem să demarăm procedura de licitaţie. Estimativ, va dura 2-3 luni perioada de proiectare şi 8 luni întreaga lucrare, după semnarea contractului de proiectare şi execuţie. Mulţumesc Primăriei Marghita şi Consiliului Municipal pentru punerea la dispoziţie a acestui teren”, a precizat Ilie Bolojan.

Parcurile Industriale din Aleşd, Beiuş şi Ştei se află într-o fază mai avansată. A fost pregătită procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie, urmând să fie publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Valoarea totală estimată a celor trei parcuri este de 88,9 milioane de lei, inclusiv TVA.

Fondurile ar urma să fie asigurate prin Programul Operaţional Regional 2021 – 2027. Contribuţia Consiliului Judeţean Bihor va reprezenta 60%.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. In capul lui, in Romania, muncitorii din industrie si chiar stiinta locuiesc la tara, si se aca in curte. Locuintele pentru suta de mii de oradeni vor fi pustii, asa de mare va fi exodul catre casa si / sau bloc cu doua etaje si cu veceu in curte.

    In occident, oamenii traiesc in suburbie, pentru ca au scoli bune. Sper ca si Colegiul National Petru rupe concurenta. Alternativa ar fi ca Bolovanul sa importe forme fara fond, ceea ce nu s-a mai vazut la el, in judetul Stiinta si Tehnica.

  2. investitii cu impact major pe termen lung…‼️‼️‼️‼️‼️‼️nu pomeni, vouchere, vacante, panselute si sclipici pentru amagit pooolimea….😉😉😉😉😉

  3. Poate îi dă idei și lui Nistor de la CJ Hunedoara,altele decât să șmenuiască APAPROD-ul împreună cu zerourile barat pe care le-a adus PSD-ul acolo.Budae, Palcău…

  4. Acest politician, Bolojan, in loc sa duca traditia mai departe si sa isi vada de spagi,de comisioane etc prefera sa ofere oportunitati comunitatii locale si sa investeasca in viitor.
    Probabil ca si din propriul partid sunt oameni care il privesc cu scarba.

  5. Mafia și clientela din București – sectoare – Ilfov ce face….?! O așteaptă pe Vrâncioaia să meargă și mai bine decât acum! Și proștii o sa voteze…cum l-au votat pe Lis, pe Oprescu, pe Firea…

    • un sfert din PIB-ul Romaniei, in conditii de canalizare si incalzire centralizata

      asta e, nu toata lumea e melc arghelean #aproapedeviena

      vezi sa nu ti se aplece de atatea parcuri industriale stiintifice