Consiliul Judeţean Covasna organizează o şedinţă la Valea Uzului, în aceeaşi zi în care mai multe ONG-uri au anunțat că sărbătoresc Ziua Eroilor acolo
Consiliul Judeţean Covasna va organiza o „şedinţă de lucru” în Valea Uzului în data de 6 iunie, în cadrul căreia va fi adoptată o rezoluţie prin care se va cere soluţionarea situaţiei Cimitirului Eroilor din localitate, a anunţat joi, vicepreşedintele instituţiei, Gruman Robert, citat de Agerpres.
Acesta a menţionat că a adus la cunoştinţa consilierilor judeţeni intenţia organizării acestei reuniuni, iar reprezentanţii partidelor maghiare, UDMR, Partidului Civic Maghiar şi Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, au confirmat participarea.
Gruman Robert a mai menţionat că aleşii locali din Secuime au decis să organizeze periodic, prin rotaţie, astfel de evenimente la Valea Uzului, până la soluţionarea problemei, rezoluţiile urmând să fie trimise atât Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului României, cât şi ambasadelor străine din ţara noastră.
Şi reprezentanţii mai multor organizaţii nonguvernamentale româneşti au anunţat, în urmă cu câteva zile, că vor merge pe data de 6 iunie la Valea Uzului pentru a sărbători Ziua Eroilor şi a cinsti memoria ostaşilor.
Printre acestea se numără şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care reuneşte peste 40 de organizaţii civice din cele trei judeţe.
Conducerea forumului a lansat un apel către participanţi să aibă un comportament demn şi să nu răspundă provocărilor şi a făcut, totodată, un apel la „echilibru, calm şi respect” şi către concetăţenii de etnie maghiară.
Context. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat în urmă cu o săptămână, cu trei zile înainte de alegeri, că, începând din acel moment, partidul său ”nu va susține nici o inițiativă sau măsură a Guvernului”. El a dat și un termen pentru reluarea colaborării, spunând că ”până la soluționarea situației cimitirului din Valea Uzului, protocolul de colaborare între UDMR și coaliția PSD-ALDE rămâne fără obiect”.
Crucile a zeci de eroi români amplasate de Primăria orașului băcăuan Dărmănești în Cimitirul Internaţional al Eroilor Valea Uzului au fost profanate pe 17 mai, după cum arată fotografiile postate de un grup de inițiativă maghiar pe site-ul Erdely.ma. Un articol în limba maghiară postat pe site-ul citat și semnat de ”un grup de activiști anonimi” susține că respectivii activiști au acoperit crucile eroilor români, catalogate drept ”amplasate ilegal”.
Cimitirul eroilor Valea Uzului este subiect de dispută între UDMR și autoritățile locale. Motivul este că Primăria Dărmănești (județul Bacău) a amenajat o parte a cimitirului pentru a amplasa și cruci ale unor eroi români lângă crucile eroilor maghiari, dar și italieni și ruși, deși Primăria comunei Sânmartin (județul Harghita) susține că cimitirul se află pe teritoriul său. De asemenea, UDMR a susținut că autoritățile române au amplasat crucile în mod ilegal, fără autorizație, pe locul în care s-ar afla rămășițele pământești ale eroilor unguri, profanându-le.
Citește și: Cum s-a complicat situația cimitirului militar din Valea Uzului
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii