Consiliul Judeţean Sibiu a publicat în SEAP anunţul privind construirea Noului Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu / Valoarea investiţiei, peste 2,2 miliarde de lei, fără TVA, însă nu are deocamdată sursă de finanțare
Consiliul Judeţean Sibiu anunţă, luni, că a publicat în SEAP anunţul privind construirea Noului Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Valoarea investiţiei este etimată la peste 2,2 miliaerde de lei, fără TVA, iar termenul până la care firmele interesate îşi pot depune ofertele este 29 decembrie 2022, ora 15.00, anunță News.ro.
”Anunţul privind achiziţia lucrărilor de construire şi echipare medicală a Noului Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), fiind transmis spre postare şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Anterior publicării, întreaga documentaţie a fost transmisă spre verificare şi Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice”!, a transmis, luni, CJ Sibiu, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că anunţul a fost încărcat în SEAP pe data de 18.11.2022 şi publicat în 21.11.2021, sub nr. CN 1049654, iar termenul până la care firmele interesate îşi pot depune ofertele, prin încărcare în sistem, este 29 decembrie 2022, ora 15.00.
Analiza documentaţiilor va fi realizată într-un termen de maxim 80 de zile lucrătoare de la data-limită de încărcare a ofertelor.
”Valoarea totală estimată a contractului de construire şi echipare medicală a Noului Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este de 2.222.428.800,82 lei, fără TVA, cu un termen de execuţie previzionat de 34 de luni de la data semnării contractului. De precizat este faptul că procedura este derulată cu clauză suspensivă, în sensul în care, Consiliul Judeţean Sibiu va semna contractul de lucrări imediat după ce va fi semnat contractul de finanţare, după modelul urmat şi în cazul extinderii şi modernizării Aeroportului Internaţional Sibiu”, a mai transmis instituţia.
CJ Sibiu precizează că, dată fiind valoarea, amploarea şi importanţa investiţiei, a publicat în luna iulie a acestui an un anunţ de intenţie privind viitoarea licitaţie de construire a spitalului, oferind astfel posibilitatea firmelor interesate să-şi pregătească o strategie, pornind de la valoarea estimată şi o descriere succintă a proiectului.
Anunţul de intenţie a fost publicat în SEAP în data de 05.07.2022, cât şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în data de 07.07.2022.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii