Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România: Am cerut alocarea a 1 miliard de euro pentru IMM-uri
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut, marți, o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a făcut referire la necesitatea alocării, din bugetul statului, a 1 miliard de euro, pentru IMM-urile care după această perioadă de criză se vor afla în dificultăți financiare.
„I-am transmis preşedintelui României mesajul IMM-urilor din România: evitarea suprareglementărilor post-criză pentru IMM-uri; păstrarea lecţiilor învăţate în această perioadă (interacţiune redusă cu instituţiile statului şi digitalizare); alocarea a 1 miliard de euro pentru IMM-uri, neuitând de IMM-urile nebancabile, având în vedere că numai 2/10 IMM-uri sunt bancabile în acest moment. Să facem uz de toate fondurile europene care vor apărea în perioada următoare din partea UE, să nu mai fim codaşi, ci să fim pregătiţi şi pro-activi”, se arată în sinteza măsurilor propuse pentru redresarea economiei şi prezentate de președintele CNIPMMR, Florin Jianu, conform Agerpres.
Iohannis a subliniat că sunt necesare măsuri, astfel încât reluarea activităţilor economice să se facă în condiţii de siguranţă pentru toţi angajaţii. El a precizat că vor continua schemele de ajutor de stat precum cele destinate întreprinderilor mici şi mijlocii, dar că sunt avute în vedere şi scheme de sprijin pentru companiile mari care au fost afectate de criză şi al căror aport este esenţial pentru relansarea economiei.
„România va ieşi cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorităţi şi mediul privat, bazat pe dialog constant şi transparent, este calea de relansare economică şi de dezvoltare durabilă. Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă de criză profundă precum cea pe care o traversăm acum”, a transmis Iohannis.
Sursa Foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii