G4Media.ro

Consiliul Național de Etică a anulat sancțiunile ”prea blânde” ale Comisiei de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Consiliul Național de Etică a anulat sancțiunile ”prea blânde” ale Comisiei de Etică de la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și a mărit pedepsele pentru patru cadre didactice prinse că au plagiat în grup

Decizie fără precedent a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării: patru cadre didactice de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu‐Jiu au fost sancționate pentru plagiate multiple, primind interdicția de a avansa în carieră pe perioade cuprinse între doi și șapte ani.

Măsurile au fost luate după ce Consiliul s-a autosesizat pe baza faptului că, anterior, pentru aceste plagiate, Comisia de Etică din universitate a fost ”prea blândă” și i-a sancționat pe plagiatori doar cu ”avertisment scris”. Cazul de la Târgu Jiu arată, din nou, pericolul de mușamalizare al plagiatelor de către universități.

În luna februarie 2023, Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) a decis sancționarea a patru cadre didactice de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu‐Jiu. Este vorba de prof.univ.dr. Adina Claudia Neamțu, ale cărei abateri constatate s‐au concretizat prin trei articole plagiate, conf.univ.dr. Cornelia Tomescu Dumitrescu (două articole plagiate), conf.univ dr. Constanța Enea (un articol plagiat) și lector univ.dr. Lorena Duduială Popescu (două articole plagiate). Celor patru li s-a suspendat, pentru perioade cuprinse între doi și șapte ani, dreptul de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control sau ca membru în comisii de concurs.

Măsurile CNECSDTI au fost luate după ce instituția s-a autosesizat, constatând că sancțiunile dictate, anterior, de Comisia de Etică din universitate pentru aceste abateri au fost prea blânde – cele patru cadre didactice fuseseră sancționate doar cu ”avertisment scris”.

Sursa Foto: Colaj G4Media/ Sus: Lector Duduială Popescu și conferențiar Cornelia Tomescu. Jos: profesor Adina Neamțu și conferențiar Constanța Enea

Analiza CNECSDTI a ajuns la concluzia că universitarii din Târgu Jiu, parte a Facultății de Științe Economice, publicau în serie articole plagiate în Revista Analele Universității pe care o conduceau chiar două dintre cadrele didactice sancționate pentru plagiat – Neamțu și Enea. Drept urmare, Consiliul a propus conducerii Universității destituirea celor două din posturile ocupate în cadrul acestei reviste.

De precizat că, după ce a fost depusă o sesizare legată de suspiciuni de plagiat în cazul celor patru, articolele incriminate au dispărut subit de pe site-ul revistei, la cererea autorilor. Referitor la acest aspect, decizia Consiliului Național de Etică arată că, în fața Comisiei de Etică, autoarii declaraseră că ”nu au cunoștință de articolele care prezintă similitudini sau, conform declarațiilor, nu le‐au scris ei, cu toate că numele le este trecut pe articol sau articole.” Analiza unuia dintre articole a relevat faptul că fusese plagiat, în mare parte, dintr-un material de presă publicat de Ziarul Financiar cu doi ani mai devreme.

În finalul deciziei din februarie 2023, CNECSDTI a recomandat conducerii Universităţii „Constantin Brâncuși” din Târgu‐Jiu ”să motiveze cercetătorii să publice lucrări în fluxul principal, unde sunt mai vizibile şi mai credibile, iar rezultatele publicate au un impact mai mare atât individual, cât şi instituţional”, iar Revistei Analele Universității ”să‐şi stabilească reguli clare de primire şi recenzare a lucrărilor, înainte de a fi aprobată publicarea lor”. Acestei reviste i s-a mai transmis că retragerea unei lucrări nu se efectuează prin ștergerea de pe site, ci prin păstrarea textului, însă cu menționarea faptului că lucrarea este plagiată şi este considerată retrasă din volum din acest motiv.

De menționat că în acest scandal a mai fost sancționat de către Comisia de Etică a universității, tot cu avertisment scris, un al cincilea cadru didactic – conf. univ. dr. Liviu Neamțu – în situația sa, CNECSDTI fiind de acord cu păstrarea acestei măsuri.

Cazul de la Târgu Jiu reprezintă un nou argument în favoarea taberei din societatea civilă care contestă o măsură a șefilor din Educație pe cale să intre în vigoare: abilitarea Comisiilor de Etică din universități să verifice suspiciunile de plagiat, inclusiv din lucrările de doctorat. Acest lucru este aprig susținut de autorități în ciuda multiplelor exemple din ultimii ani în care aceste Comisii au mușamalizat cazuri grosolane de plagiat în condițiile existenței rețelelor universitare bazate pe nepotism și corupție.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Asa se procedeaza peste tot . In armata . justitie , Politie , medicina . Foarte rari sunt cetateni care chiar merita tilul de DOCTOR .

  2. Nu-i cooooooooooooooooooooorect , dicriminare de gen , de orientare sexuala , de etnieeeeeeeeeeeeeeee ! Unde sint masculii , care este lezbi , aia creata pare a fi egipteanca dar nu-i suficient .

  3. Toți analfabeții, cu ‘facultati’ făcute prin gări și săli de sport închiriate, cu limbaj dominat de onomatopee, greșeli de exprimare și dezacorduri gramaticale au agățată pe peretele dominat de o bibliotecă necitită,ce apare întotdeauna în spatele biroului de lucru(???) diploma de doctorat. Doctorat pe o temă de care, marea majoritate, habar nu au dar care dă bine in CV atunci când ești împins pe un scaun de parlamentar, când trebuie sa fi avansat la gradul de general sau când vrei sa ocupi un scaun de director din oricare instituție a statului.