G4Media.ro

Consiliul partidului european ALDE începe vineri, în premieră, la București/ USR își…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Consiliul partidului european ALDE începe vineri, în premieră, la București/ USR își lansează candidații la europarlamentare în cadrul evenimentului

Partidul european democrat-liberal ALDE, din care face parte şi USR, organizează vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, în premieră, consiliul de toamnă al formaţiunii, transmite Agerpres.

Evenimentul va reuni peste 200 de delegaţi din 60 de partide din întreaga Europă. În marja consiliului ALDE, USR va lansa oficial candidaţii la alegerile europarlamentare.

Vor susţine discursuri: copreşedinţii ALDE Timmy Dooley şi Ilhan Kyuchyuk, preşedintele Renew Europe, Stéphane Séjourné, preşedintele USR, Cătălin Drulă, vicepreşedintele ALDE Europe şi USR Dan Barna, precum şi primarul Elena Lasconi.

Lista USR va fi deschisă de următorii candidaţi: Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu, Vlad Botoş, Cristina Prună, Radu Mihail, Corina Atanasiu, Adriana Cristian, George Gima, Teodora Stoian, Ramona Goga, Alina Gîrbea, Geta Daniela Drăghici, Alina Totti, Nicolae Mihai Şvab, Emilia Mateescu, Ion Belu, Gabriela Ferguson, Lucia Hang şi Dan Adrian Pop.

Pe 15 septembrie, Biroul Naţional al USR a decis, la propunerea lui Cătălin Drulă, ca lista de candidaţi ai partidului pentru alegerile europarlamentare să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş.

Ceilalţi candidaţi au fost stabiliţi în urma alegerilor interne, desfăşurate online, în perioada 9-16 septembrie. Şi-au exprimat opţiunile un număr de 12.336 de membri USR.

„USR va trimite la Bruxelles oameni cu experienţă în administraţie, fonduri europene, politică externă şi negociere. Lista de candidaţi pentru europarlamentare este încă o dovadă că USR oferă României o alternativă onestă şi profesionistă pe scena politică. Alegerile europarlamentare din iunie vor fi primul test electoral al anului 2024, iar rezultatul USR va fi pe măsura angajamentului nostru continuu pentru modernizarea şi dezvoltarea României pe principii europene”, a precizat preşedintele USR, Cătălin Drulă.

De asemenea, la începutul lunii octombrie, Drulă declara că discuţiile cu Forţa Dreptei şi PMP merg în direcţia unei liste comune pentru alegerile europarlamentare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. drula s-a transformat in combinagiu,unde-i esenta democratiei,alegerea candidatilor?
    vrajeala cu autoimpunerea merge la psd ,pnl pina una alta, da ?

    • Combinagii sunt sefii tai Ciolanu maCiuca si Klawn care au pus tara pe butuci si ne-au adus in pragul falimentului cu deficit de 6% din PIB dupa ce au furat pe rupte.

  2. Hai, băieți, pe cai! 2024 al vostru să fie!

  3. mai ,regele piticilor ,n-ai priceput ca n-au fost alesi ,,catindatii” dupa niste criterii democratice,ce tot ii dai cu ciolacu,ciuca ,unde-i democratia in USR?s-au ne facem ca alegem?