G4Media.ro

Consiliul Superior al Magistraturii va primi o sală de şedinţe la Camera…

Foto: Sediul CSM / InquamPhotos

Consiliul Superior al Magistraturii va primi o sală de şedinţe la Camera Deputaţilor. A solicitat dotări pentru transmisia online

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat, luni, Camerei Deputaţilor să îi pună la dispoziţie o sală de şedinţe dotată cu echipamente IT care să permită transmisia pe internet, cerere care a fost acceptată de Biroul permanent.

„Vă adresăm rugămintea de a ne sprijini în desfăşurarea şedinţelor plenului Consiliului Superior al Magistraturii în perioada următoare, plecând de la premisa că actualul sediu în care îşi desfăşoară activitatea instituţia noastră nu include o sală de şedinţă în măsură a permite participarea fizică a membrilor Consiliului, cu respectarea contrângerilor legale impuse de starea de alertă şi de evoluţia negativă a situaţiei epidemiologice. Estimăm o ritmicitate bilunară a lucrărilor plenului CSM, iar necesarul de spaţiu are în vedere respectarea normelor igienico-sanitare în raport de prezenţa a 25 de persoane”, se arată în solicitarea secretarului general al CSM analizată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

CSM menţionează că, întrucât lucrările plenului se transmit în direct pe pagina sa de internet, este necesar ca sala de şedinţă să fie dotată cu sistem de sonorizare (microfoane, amplificatoare, boxe audio) şi cu echipamente IT care să permită transmisia pe internet.

„Vă rugăm să sprijiniţi demersul nostru în sensul de a analiza posibilitatea utilizării, începând cu luna aprilie 2021, de către CSM a unei săli de şedinţă din incinta Camerei Deputaţilor, (…) condiţiile detaliate ale modului de utilizare urmând a fi stabilite ulterior de comun acord”, se mai arată în adresa Consiliului.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. putea 🙂 sa i gazduiasca consiliul legislativ …sau ccr 🙂

  2. CSM , corupt și conectat la mediul politic, se contopesc.
    De fapt așa sunt cei mai mulți magistrați.
    De aceea politiceni oferă imunități; pentru servicii reciproce, într-o permanentă conivență