G4Media.ro

Consiliul UE a aprobat sprijinul de 18 miliarde de euro pentru Ucraina,…

Sursa foto: European Parliament

Consiliul UE a aprobat sprijinul de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, blocat prin veto de Ungaria în urmă cu patru zile

Consiliul Uniunii Europene a ajuns la un acord asupra pachetului de sprijin de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, dat sub formă de împrumuturi pe parcursul anului 2023. Eliberarea fondurilor a fost blocată anterior, pe 6 decembrie, de Ungaria, care s-a opus prin veto.

„Consiliul a ajuns la un acord cu privire la un pachet legislativ care va permite UE să ajute financiar Ucraina pe parcursul anului 2023 cu 18 miliarde EUR. Propunerea a fost adoptată astăzi de Consiliu prin procedură scrisă și va fi transmisă Parlamentului European spre o posibilă adoptare săptămâna viitoare.”, se arată într-un comunicat al Consiliului, transmis sâmbătă.

„Ucraina poate conta pe UE. Vom continua să sprijinim Ucraina, inclusiv din punct de vedere financiar, atât timp cât va fi nevoie. Legislația pe care am adoptat-o astăzi înseamnă că Ucraina poate conta pe un ajutor financiar regulat din partea UE pe parcursul anului 2023.”, a declarat Zbyněk Stanjura, ministrul de Finanțe al Cehiei.

Pachetul prevede o soluție structurală pentru sprijinirea financiară a Ucrainei în 2023. Suma care urmează să fie împrumutată Ucrainei în 2023 va fi de 18 miliarde EUR, iar împrumuturile vor avea o perioadă de grație de 10 ani. Statele membre vor acoperi cea mai mare parte a costurilor cu dobânzile prin intermediul veniturilor alocate externe. Garanțiile pentru împrumuturile respective vor fi asigurate fie de la bugetul UE, fie de către statele membre.

„Scopul este de a oferi ajutor financiar pe termen scurt, care să finanțeze nevoile imediate ale Ucrainei și reabilitarea infrastructurii critice, și sprijin inițial în vederea unei reconstrucții postbelice durabile, cu scopul de a sprijini Ucraina pe calea integrării europene”, se mai arată în comunicatul citat.

După ce Ungaria s-a opus prin veto la 6 decembrie, înalți funcționari UE au promis că se vor asigura că Ucraina va primi fondurile promise.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat reporterilor că UE trebuie să își respecte promisiunile față de Ucraina.

„Ucraina este o țară aflată în război. Are nevoie disperată de sprijinul nostru și nu putem permite ca un stat membru să deraieze sau să întârzie acest sprijin financiar”, a declarat el.

Premierul ungarr, Viktor Orban, a transmis că relatările media conform cărora Ungaria s-a opus prin veto ajutorului financiar al Uniunii Europene pentru Ucraina sunt „fake news” („ştiri false”).

„Toate ştirile de azi vorbeau despre cum s-a opus Ungaria asistenţei financiare pentru Ucraina. Acestea sunt ‘fake news’ (‘ştiri false’). Ungaria este pregătită să ofere asistenţă financiară Ucrainei, pe bază bilaterală. Niciun veto, niciun şantaj”, a postat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Înțelegeți cum se joacă acolo? O să vedeți că în urma unei noi analize Ungaria va primi bani de la UE.

    • +1
      Exact asta se va intampla

    • @ Scorilo – Cred ca nu ati inteles articolul. Ajutorul a fost acordat, pana la urma, ocolind implicarea Ungariei. Deci, nu, nu cred ca a fost vreo negociere in sensul de care zici.

  2. Pentru mine e atât de limpede….austriecii n au decât munți,n au gaze ,n au bun simt! Sa aveți grija când vi de-ți terenuri! Năstase și ponta au știut ce fac…..! Iliescu e încă o relicva! Eu propun sa vindem ouăle lui Năstase la austrieci!

  3. Pentru mine e atât de limpede….austriecii n au decât munți,n au gaze ,n au bun simt! Sa aveți grija când vi de-ți terenuri! Năstase și ponta au știut ce fac…..! Iliescu e încă o relicva! Eu propun sa vindem ouăle lui Năstase la austrieci! N are re autostrăzi,ponta e un caca .t, ala e la sârbi!

  4. Peste foarte scurt timp, va exista şi un comunicat privind revocarea de căte Consiliul Europei a recomandării privind suspendarea fondurilor de 7.3 miliarde de EURO destinate Ungariei. Practic, Ungaria a obţinut tot ce a vrut, ignorând condiţiile cerute pentru respectarea statului de drept şi descurajarea corupţiei.

  5. Nu ca as avea ceva, doamne ferește, bine ca ii dau.
    Dar pentru unii muma și pentru alții ciuma?
    Cui ar trebui sa decontam banii pierduți ca n-am întrat în Schengen?

  6. Probabil cel mai bine ar fi sa depunem contestație unde se poate, la orice curte de justiție, ca sa nu ratam nimic.

  7. 18 miliarde de EURO…nu avem bani de atâtea, dar avem pt o cauză pierdută..

    • In caz ca nu ati observat in toate regiunea Central-Estica sunt „probleme” si sunt „pedepsiti” intr-un fel sau altul. Polonia+Ungaria+Ronania+Bulgaria fiecare ar avea de primit ceva si nu primeste invocand motive diferite… Voi chiar credeti ca la ei totul este in regula decat la noi sunt „problele” ? Eu nu cred.. Ursula are parte din diploma de doctorat copy/paste fara consecinte. A cumparat vaccin Covid de 38 de miliarde prin SMS fara consecinte.Despre ce vorbim atunci???

  8. O sa procedeze in mod similar UE si cu intrarea Romaniei in Schengen? Ma indoiesc…

  9. ACESTI BANI VOR MERGE LA AMERICANI PENTRU ARMAMENT ASA CA UNGURII AU DREPTATE .

    • Bai majuscula,problema ta e ca nu se duc la rusi pentru hidrocarburi,ca sa poata ei sa produca arme cu care sa „elibereze” Europa cu o gasca de ceceni,daghestanezi,sirieni si neonazisti wagner?
      Se duc la aia care produc arme si care de aproape 100 de ani apara Europa cand mai apare cate un nebun care se crede mare cuceritor de teritorii.
      In alta ordine de idei,cata foame in gat sa aiba hauristii cu doua clase care acum doi ani erau mari fani Romania si Basarabia si acum se iubesc la infinit cu adversarii de acum doi ani Ungaristan si Putinstan.J.eguri cu doua fețe!!!

  10. cind se practica unanimitatea intotdeauna va fi un santajist Corect este sa se ia hotariri ,, in majoritate ,,Asta a sesizat-o si ue care am inteles ca vor sa schime macazul

  11. In caz ca nu ati observat in toate regiunea Central-Estica sunt „probleme” si sunt „pedepsiti” intr-un fel sau altul. Polonia+Ungaria+Ronania+Bulgaria fiecare ar avea de primit ceva si nu primeste invocand motive diferite… Voi chiar credeti ca la ei totul este in regula decat la noi sunt „problele” ? Eu nu cred.. Ursula are parte din diploma de doctorat copy/paste fara consecinte. A cumparat vaccin Covid de 38 de miliarde prin SMS fara consecinte.Despre ce vorbim atunci???

  12. Cum au ocolit Ungaria,tot asa sa ocoleasca si Austria,nu?!?