Constantin Ionescu, directorul INFP, după cutremurul de marți: ”Au fost 160 de replici/ Monitorizăm zona cu cinci stații seismice, vom instala și cinci stații GPS, facem toate aceste lucruri ca să obținem cât mai multe date pentru cercetări”
Constantin Ionescu, directorul Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), a declarat miercuri, după cutremurul de marți cu magnitudine 5,7, că a fost urmat de 160 de replici, iar zona este monitorizată pentru a strânge informații:
- ”S-au înregistrat 160 de replici, majoritatea de la 1 grad până la 3,5 grade. Avem o echipă de colegi care au plecat în zona unde s-au produs cutremurele. Zona respectivă e monitorizată cu cinci stații seismice. Vom instala stații seismice în zona epicentrală, pentru a încerca să identificăm fenomenul din zona respectivă. Avem un senzor care, pe baza măsurătorilor, estimăm pagubele din zona respectivă. Vom instala și cinci stații de GPS. Facem toate aceste lucruri ca să obținem cât mai multe date pentru cercetări și ce vrem să investigăm. Accelerația maximă care s-a produs în gura respectivă e 0,1g, foarte mare”, a declarat Constantin Ionescu, directorul INFP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu