Constrângerea energetică a Rusiei asupra Moldovei

Analiză de Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO și fost reprezentant special al SUA pentru negocierile cu Ucraina. De asemenea, este membru al Centrului de Analiză a Politicii Europene/Center for European Policy Analysis. Sursa: FOREIGN POLICY / Rador Radio România / Traducerea: Cristina Zaharia

A fost ceva bizar, în contextul războiului Rusiei în Ucraina: timp de aproape trei ani după invazia pe scară largă lansată de către președintele rus Vladimir Putin, Kievul a continuat să permită tranzitul gazului rusesc prin conductele din Ucraina, pentru a ajunge la consumatorii din Europa, care încă depindeau de acest gaz. Din perspectiva Kievului, obiectivul a fost de a susține sprijinul occidental pentru autoapărarea Ucrainei, oferind în același timp consumatorilor occidentali timp pentru a face tranziția către alte surse.

Europa a beneficiat de acces la gazul rusesc, iar Rusia a beneficiat de vânzările de gaz către Europa, finanțându-și astfel efortul de război. În tot acest timp, Rusia a plătit în continuare taxe de tranzit către Ucraina, chiar dacă a încercat să distrugă complet țara.

Cu toate acestea, la începutul lui 2024, Ucraina a anunțat că pune capăt acestui tranzit de gaz rusesc, la expirarea acordului de tranzit, oferind consumatorilor europeni timp pentru a se adapta cu privire la întreruperea acestei surse de venituri rusești. Începând cu 1 ianuarie 2025, acest tranzit a fost într-adevăr încheiat.

Având timp suficient pentru pregătire, Europa de Vest a pus în aplicare cu succes alte mijloace de acces la energie, fără a se baza pe un astfel de tranzit.

Republica Moldova se confruntă, însă, cu o provocare deosebit de dificilă.

De ani de zile, Rusia a furnizat gratuit gaz natural prin aceleași conducte trans-ucrainene către regiunea moldovenească separatistă Transnistria, o fâșie de pământ îngustă, fără ieșire la mare, cu un număr mic de ofițeri militari, de informații și forțe speciale rusești active și o populație totală de mai putin de 400.000. Transnistria are rădăcini slave și legături istorice cu Moscova, dar are și interese locale și economice proprii.

Gazul gratuit furnizat de Rusia Transnistriei a fost folosit de către populația locală direct pentru căldură și consum în alte scopuri, precum și pentru a genera energie electrică, care a fost apoi vândută în restul Moldovei.

Acest aranjament a generat venituri operaționale pentru administrația separatistă. De asemenea, a alimentat dependența de energia ieftină provenită din Rusia, în întreaga țară. (Furnizarea de gaz rusesc ieftin în acest fel amintește de politicile energetice ale Rusiei față de Germania, în timpul mandatului cancelarului Angela Merkel, moment în care Moscova a furnizat în mod deliberat gaz ieftin Germaniei, pentru a cultiva interesul german de a evita o confruntare cu Rusia.)

Acum că Ucraina a întrerupt tranzitul, gazul nu mai circulă din Rusia în Transnistria prin conductele ucrainene. Aceasta înseamnă că gazul trebuie să ajungă în Moldova pe diferite rute – de exemplu, prin conducta TurkStream, sau prin importuri de gaze naturale lichefiate prin portul grecesc Alexandroupolis, tranzitând apoi Bulgaria și România.

Pe termen lung, gazul rusesc poate fi redus la zero. Dar, pe termen scurt, această situație oferă Rusiei puncte de presiune semnificative asupra Moldovei, în timp ce țara se confruntă cu penuria de electricitate, costuri mai mari ale energiei și întreruperi de curent. Nemulțumirea publică vine în mijlocul iernii și, în mod esențial, înainte de alegerile parlamentare ce urmează să aibă loc la sfârșitul acestui an.

Moldova nu este capabilă nici financiar, nici structural să înlocuiască tot gazul rusesc și energia electrică produsă de gazul rusesc până în 2026. După cum mi-a spus prim-ministrul Recean în decembrie 2024, noile interconexiuni de energie electrică ale Moldovei cu Uniunea Europeană nu vor fi pe deplin operaționale mai devreme de 2026. În timp ce Rusia ar putea încerca să furnizeze gaz Moldovei prin altă rută – de exemplu, prin conducta TurkStream – va taxa Moldova pentru gazul de dincolo de zona imediată a nevoilor Transnistriei, creând astfel o creștere imediată a costurilor de producere a energiei electrice pentru cererea moldovenească.

Încă nu s-a clarificat dacă aceste costuri mai mari ale energiei electrice vor fi transferate imediat consumatorilor sau vor fi subvenționate de guvern – sau eventual cu sprijinul Uniunii Europene sau al instituțiilor financiare internaționale. Unele tarife au fost deja majorate, dar nu la nivelul pieței.

Dintr-o perspectivă economică durabilă, este corect ca prețurile energiei electrice din Moldova să crească la nivelul pieței. Dar dintr-o perspectivă strategică, introducerea unei creșteri atât de abrupte imediat înaintea alegerilor naționale ar putea stârni indignarea publică împotriva guvernului pro-occidental și, astfel, ar putea ajuta la aducerea unui guvern pro-rus în locul acestuia. Cel puțin, pe asta mizează Moscova. Acesta este motivul pentru care UE, Statele Unite și instituțiile financiare internaționale trebuie să acționeze.

Singurul lucru bun din această serie de evenimente în desfășurare este decizia celei mai mari companii private de energie din Ucraina, DTEK, de a importa gaze naturale lichefiate din SUA în Ucraina, prin conducta Grecia-Bulgaria-România, oferind astfel acces și Moldovei. (DTEK are capacitatea de a furniza gaz, cărbune și electricitate, în funcție de capacitatea și nevoile Moldovei.)

Acest lucru deschide ușa către o sursă de gaz non-rusesc pentru Moldova, deși va veni la un preț mai mare. Aici, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în special, ar putea interveni cu finanțarea pentru astfel de tranzacții, pentru a ajuta Moldova să treacă prin această tranziție delicată în 2025. Obiectivul ar trebui să fie acela de a facilita tranziția țării de la gazul rusesc, în totalitate, fără a transfera costurile de tranziție pe termen scurtă asupra gospodăriilor moldovenești, pe fondul unui an electoral.

A ajuta Moldova în această tranziție este un bun exemplu de aliniere a intereselor SUA, UE și Ucrainei. Sub actualul guvern pro-occidental, Moldova și Ucraina au lucrat împreună pentru a se asigura că forțele ruse din Transnistria nu deschid un nou front vestic în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Odată cu închiderea stațiilor de frontieră dintre Transnistria și Ucraina, comerțul și tranzitul au fost forțate prin Moldova. Această izolare mai mare a Transnistriei a întărit legăturile acestei regiuni separatiste cu inima Moldovei, în timp ce a slăbit influența Rusiei. Dacă actualul guvern moldovean ar fi înlocuit cu un guvern pro-rus, acesta ar putea lucra pentru a submina vestul Ucrainei, folosind bazele rusești în Transnistria.

Din punct de vedere istoric, Moldova a tot schimbat guverne pro-occidentale și pro-ruse. Sentimentul pro-rus, acolo unde există, se bazează pe o varietate de factori, inclusiv pe oligarhi moldoveni pro-ruși, populații locale slave, o relație de dragoste-ură cu România (cu care Moldova are legături istorice și lingvistice) și sărăcia relativă din Moldova, comparativ cu România și Uniunea Europeană, în sens mai larg.

Președinta pro-occidentală Maia Sandu, care a fost pentru scurt timp prim-ministru în 2019, a fost aleasă președinte în 2020. În urma alegerii sale, Partidul său Acțiune și Solidaritate (PAS) a câștigat apoi alegerile parlamentare naționale în 2021 și de atunci a format un guvern stabil. Sandu a obținut realegerea în octombrie 2024, iar un referendum simultan a cimentat aspirațiile țării de a adera la Uniunea Europeană.

Dar chiar și această victorie electorală a fost slabă. Majoritatea alegătorilor care locuiesc în interiorul Moldovei au votat pentru adversarul ei pro-rus: alegătorii diasporei din Europa și Statele Unite au fost cei care i-au oferit lui Sandu voturile necesare pentru a câștiga, în cele din urmă.

Cu ochii pe alegerile parlamentare din Moldova, așteptate în septembrie 2025, Rusia finanțează în mod activ o mână de partide politice care urmăresc să răstoarne guvernul pro-occidental al Moldovei. Printre acestea se numără un partid socialist legat de predecesorul lui Sandu ca președinte, Igor Dodon, precum și alte partide susținute de Moscova prin oligarhul moldovean în exil Șor. Ambele ridică o provocare agresivă pentru guvernul PAS, iar întreruperile energetice și creșterea prețurilor ar putea juca cu ușurință în mâinile lor.

Moscova calculează că dificultățile economice legate de prețurile ridicate la electricitate și de penele de curent vor determina alegătorii să îi învinovățească pe Sandu și pe premierul Dorin Recean, transferând voturile către partidele percepute ca fiind capabile să încheie un acord cu Rusia.

Dacă această strategie reușește, împuterniciții Moscovei în Moldova ar putea obține o majoritate în parlament, iar Moldova ar putea trece de la a fi un aliat al Occidentului și al Ucrainei în apărarea împotriva agresiunii ruse, la o entitate care să facă jocurile Rusiei chiar la granița de vest a Ucrainei. Acesta ar fi un dezastru nu numai pentru Moldova, ci și pentru Ucraina.

Indiferent de mecanismele folosite, Occidentul și Ucraina împreună au un interes vital în sprijinirea Moldovei în această tranziție energetică, cu cost politic minim pentru guvernul Moldovei. Pe termen scurt, întreruperea gazului rusesc gratuit este o criză pe care Rusia încearcă să o exploateze. Pe termen mediu și lung, însă, tăierea și înlocuirea acestuia cu surse occidentale reprezintă o oportunitate: nu doar pentru a diminua influența Rusiei asupra țării, ci și pentru a reuni interesele economice și politice ale Transnistriei și ale restului Moldovei și de a facilita aderarea Moldovei în Uniunea Europeană și NATO.

Pentru a favoriza o astfel de întorsătură pozitivă a evenimentelor, Statele Unite și UE ar trebui să accelereze rapid construirea de legături alternative de gaz și electricitate cu Moldova, să ofere finanțare care să permită Moldovei să crească treptat, maio lent, prețurile energiei de consum și să lucreze cu actori din sectorul privat care au mijloacele imediate pentru a răspunde nevoilor energetice ale Moldovei. Toate aceste trei alemente trebuie să se unească într-o strategie coerentă, care să promoveze interesele strategice generale ale Occidentului, în anii următori.