G4Media.ro

Construirea unei noi unităţi sanitare la Spitalul Colentina şi reabilitarea de sisteme…

Sursa foto: Spitalul Clinic Colentina / Facebook

Construirea unei noi unităţi sanitare la Spitalul Colentina şi reabilitarea de sisteme rutiere pe mai multe artere, pe ordinea de zi a consilierilor generali ai Capitalei

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni, joi, de la ora 10:00, într-o şedinţă convocată de primarul general, Nicuşor Dan, pe a cărei ordine de zi se regăsesc mai multe proiecte de hotărâre, printre care se numără cele referitoare la construirea unei noi unităţi sanitare la Spitalul Colentina şi reabilitarea de sisteme rutiere pe mai multe artere.

* Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi prevede construirea unei noi unităţi sanitare la Spitalul Colentina, cu o investiţie estimată la peste un miliard de lei cu TVA. Corpul de spital va fi legat funcţional de pavilioanele G şi K şi va avea minim 300 de paturi, dintre care 35 pentru Anestezie şi Terapie Intensivă, 35 pentru spitalizare de zi, iar 230 vor fi destinate spitalizării continue şi va fi configurat pe şase secţii medicale.

* Consilierii municipali vor trebui să ia o decizie şi în privinţa unui proiect de hotărâre referitor la construirea unui bloc operator şi ATI pentru Secţia Ortopedie a Spitalului Colentina, cu aproximativ 41 de milioane de lei cu TVA. În acest sens, este stipulată ridicarea unui nou corp de clădire, lipit de C9.

* Un alt proiect îşi propune reorganizarea şi dezvoltarea Băncii de ţesut din cadrul Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Colentina, în concordanţă cu directivele şi cerinţele practicilor în materie din Uniunea Europeană. Valoarea investiţiei este estimată la circa 23,5 milioane de lei cu TVA.

* De asemenea, proiecte de peste 80 de milioane de lei cu TVA pentru creşterea securităţii la incendiu în nouă spitale din Capitală se află pe ordinea de zi a şedinţei CGMB. Proiectele prevăd lucrări la instalaţii electrice, de ventilaţie, de tratare a aerului, la infrastructura de fluide medicale, precum şi montarea de sisteme de alarmare în legătură cu incendiul şi concentraţia de oxigen pentru spitalele „Sfântul Ştefan”, „Colţea”, de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, „Sf. Maria”, „Dr. Victor Babeş”, „Dr. Ion Cantacuzino”, „Nicolae Malaxa” şi „Colentina”.

* Alte proiecte de hotărâre urmăresc reabilitarea sistemelor rutiere pe mai multe artere, printre care se numără bulevardele Theodor Pallady, 1 Decembrie 1918, Basarabia, Corneliu Coposu şi Pache Protopopescu cu circa 1,2 miliarde de lei. Necesitatea investiţiilor este justificată prin „starea tehnică precară” a liniilor de tramvai şi „complementaritatea” cu iniţiativele de achiziţie de noi astfel de vehicule.

* Consilierii municipali vor dezbate şi un studiu de oportunitate privind achiziţionarea a 200 de troleibuze noi, cu o autonomie de minim 20 de kilometri, cu aproape 130 de milioane de euro fără TVA. Proiectul de hotărâre menţionează drept posibile surse de finanţare nerambursabilă pentru achiziţia vehiculelor noi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Programul Operaţional Regional Bucureşti – Ilfov 2021-2027.

* CGMB va trebui să decidă şi referitor la un proiect de asigurare a continuităţii serviciului de transport public prestat de SC Regio Serv Transport SRL. Proiectul de act normativ prevede avizarea documentaţiei de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport, pentru 10 ani, SC Regio Serv Transport SRL, în Bucureşti şi Ilfov. În prezent, SC Regio Serv Transport SRL transportă călători în baza unui contract de delegare din mai 2021.

* Un alt proiect de hotărâre aprobă Normele metodologice pentru derularea programului municipal de restaurare de imobile ce sunt monumente istorice sau care sunt situate în ansambluri de arhitectură şi zone construite protejate în Capitală.

* În altă ordine de idei, primarul general, Nicuşor Dan, propune CGMB să aprobe un proiect privind achiziţionarea de servicii de reprezentare juridică a Municipalităţii. Proiectul aprobă încheierea unor acorduri-cadru având ca obiect achiziţionarea serviciilor de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare juridică a intereselor Municipalităţii, primarului general al Capitalei şi ale aparatului de specialitate al acestuia. Pe 4 iulie va expira valabilitatea celor şase acorduri-cadru încheiate de Municipalitate în 2018 cu societăţi de avocatură, pentru 4 ani, pe baza unei hotărâri a CGMB.

* Pe ordinea de zi a şedinţei CGMB figurează un proiect privind consolidarea sistemului de management anticorupţie, în vederea finanţării sale prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 302.000 lei, din care cea eligibilă se cifrează la circa 254.000 de lei.

* Nu în ultimul rând, consilierii generali vor trebui să decidă referitor la proiecte prin care Consiliul Local Sector 6 este împuternicit să hotărască privind asocierea cu diverse instituţii pentru iniţiative de regenerare urbană în jurul staţiilor de metrou, modernizarea a patru filiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, respectiv asigurarea accesului la justiţie pentru cetăţeni din această zonă administrativ-teritorială.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Spitalul Clinic Colentina / Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Proiectele de investitii sunt intotdeauna binevenite, iar cele cu securitatea la incendiu ultra necesare.