G4Media.ro

Consultare lansată de Comisia Europeană privind condițiile de pescuit în UE, pentru…

sursa foto: Pexels

Consultare lansată de Comisia Europeană privind condițiile de pescuit în UE, pentru 2022

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o comunicare intitulată „Către un pescuit mai durabil în UE: situaţia actuală şi orientări pentru 2022” şi de asemenea a lansat o consultare privind posibilităţile de pescuit pentru 2022, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Comunicarea solicită eforturi suplimentare pentru protejarea resurselor marine, atât prin menţinerea unor niveluri ridicate de ambiţie în UE, cât şi prin depunerea de eforturi pentru a atinge acelaşi standard ridicat în activitatea cu ţările terţe. Statele membre, consiliile consultative, industria pescuitului, organizaţiile neguvernamentale şi cetăţenii interesaţi sunt invitaţi să participe până la data de 31 august la o consultare publică şi să îşi exprime opiniile cu privire la posibilităţile de pescuit pentru 2022.

„Sectorul pescuitului din UE este în continuare pe drumul către o utilizare mai durabilă a resurselor marine. Deşi pandemia a lovit puternic comunităţile noastre de pescari, s-a confirmat faptul că durabilitatea mediului este cheia rezilienţei economice. Situaţia din anumite bazine maritime necesită atenţia noastră deosebită, însă trebuie depuse mai multe eforturi în toate bazinele noastre maritime pentru realizarea obiectivelor de creştere „albastră” din cadrul Pactului verde european”, a declarat comisarul responsabil pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.

Comunicarea din 2021 arată că, în special în Atlanticul de Nord-Est, aproape s-a atins durabilitatea cu privire la stocurile gestionate în conformitate cu principiul privind captura maximă durabilă (MSY) – cantitatea maximă de peşte pe care pescarii o pot lua din mare fără a compromite regenerarea şi productivitatea viitoare ale stocului.

Stocurile sănătoase au contribuit în continuare la performanţa socioeconomică a sectorului, care, astfel, a rămas profitabil, în pofida impactului pandemiei de COVID-19. Activităţile de pescuit au fost grav afectate de criza sanitară şi se estimează că valoarea debarcată a peştelui a scăzut anul trecut cu 17 % în comparaţie cu 2019. Sprijinul rapid pe care Comisia l-a acordat sectorului, în special prin punerea la dispoziţie a sumei de 136 de milioane euro în cadrul Fondului european pentru pescuit şi afaceri maritime, a contribuit la abordarea rapidă a efectelor pandemiei.

Cu toate acestea, trebuie continuate eforturile pentru a se asigura sănătatea stocurilor de peşte pentru generaţiile viitoare. În ceea ce priveşte Oceanul Atlantic şi Marea Baltică, Comisia va propune, pentru anul viitor, menţinerea sau reducerea în continuare a mortalităţii prin pescuit în conformitate cu captura maximă durabilă (MSY) pentru stocurile evaluate în funcţie de MSY şi punerea în aplicare pe deplin a planurilor de gestionare care stabilesc intervalele MSY de mortalitate. În Marea Mediterană şi Marea Neagră, deşi s-a înregistrat o uşoară îmbunătăţire, ratele de exploatare sunt în continuare de două ori mai mari decât nivelurile durabile. Prin urmare, se vor depune eforturi susţinute pentru punerea în aplicare în continuare a planului multianual pentru Mediterana de Vest şi a măsurilor adoptate de Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană. Îmbunătăţirile suplimentare privind Marea Adriatică vor ocupa un loc important în cadrul posibilităţilor de pescuit pentru 2022.

De asemenea, statele membre trebuie să intensifice punerea în aplicare şi controlul respectării obligaţiei de debarcare, în special prin utilizarea unor instrumente de control adecvate şi moderne, cum ar fi sistemele electronice de monitorizare la distanţă, care sunt cele mai eficace şi mai rentabile mijloace de control al obligaţiei de debarcare în mare. Comisia va continua să colaboreze cu Parlamentul European şi cu Consiliul pentru a ajunge la un acord cu privire la sistemul revizuit de control al pescuitului, care poate facilita utilizarea acestor instrumente. În plus, pescarii sunt încurajaţi să utilizeze în continuare echipamente mai inovatoare şi mai selective. Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM) poate contribui la finanţarea unor astfel de investiţii.

În fiecare an, Comisia Europeană publică o comunicare în care evidenţiază progresele înregistrate cu privire la situaţia stocurilor de peşte şi lansează o amplă consultare publică privind stabilirea posibilităţilor anuale de pescuit pentru anul următor. Prezenta comunicare evaluează progresele înregistrate în direcţia realizării unui pescuit durabil în UE şi analizează echilibrul dintre capacitatea de pescuit şi posibilităţile de pescuit, performanţa socioeconomică a sectorului şi punerea în aplicare a obligaţiei de debarcare. Aceasta prezintă, de asemenea, motivele care stau la baza propunerii privind posibilităţile de pescuit pentru anul următor.

În urma consultării, Comisia va prezenta în toamnă propunerile sale referitoare la regulamentele privind posibilităţile de pescuit pentru 2022 în Oceanul Atlantic, Marea Nordului şi Marea Baltică, precum şi în Marea Mediterană şi Marea Neagră. Propunerile ţin seama de planurile multianuale şi se bazează pe recomandări ştiinţifice furnizate de Consiliul Internaţional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) şi de alte organisme independente, precum şi pe analiza economică prezentată de Comitetul ştiinţific, tehnic şi economic pentru pescuit (CSTEP), relatează Agerpres.

Sursa Foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...