
Consultările tehnice dintre Statele Unite şi Ucraina referitor la un acord privind minereurile încep vineri la Washington
Consultările tehnice dintre Statele Unite şi Ucraina referitor la un acord privind minereurile vor începe vineri la Washington şi nu vor interfera cu celelalte angajamente financiare ale Kievului, a declarat joi, la Bruxelles, vicepremierul ucrainean Olga Stefanişîna, informează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Preşedintele american Donald Trump urmăreşte să încheie un acord bilateral privind minereurile ca parte a unui efort de pace care să pună capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Totodată, liderul de la Casa Albă vede acest lucru ca pe o modalitate de a recupera miliardele de dolari cheltuiţi pentru asistenţa militară acordată Kievului, deşi ajutorul nu a fost un împrumut.
Adresându-se reporterilor, Olga Stefanişîna a declarat că echipele celor două ţări se vor întâlni vineri şi a reiterat poziţia Kievului că orice potenţial acord nu va intra în contradicţie cu obligaţiile legate de asistenţa primită din partea Uniunii Europene sau a Fondului Monetar Internaţional.
„Nimic nu poate fi negociat cu Ucraina într-un mod care va submina angajamentele şi obligaţiile existente pe care le are Ucraina, inclusiv cele financiare”, a afirmat vicepremierul ucrainean. „Acesta este ceva ce nu este supus niciunui format de negociere”, a subliniat ea.
Administraţia Trump a prezentat un proiect mai extins de acord, revizuind propunerea iniţială, şi vizează accesul privilegiat la bogăţiile subterane ale Ucrainei, a raportat Reuters luna trecută.
Autorităţile de la Kiev au alocat 2,7 milioane de dolari pentru servicii de consultanţă „pentru a proteja interesele naţionale ale Ucrainei şi pentru a formula poziţia Ucrainei”, potrivit unui document guvernamental din 8 aprilie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii