Contele de Monte Cristo: Un galop frumos prin povestea răzbunării lui Dumas (recenzie)
Pierre Niney îl interpretează pe omul din spatele multiplelor măști în această adaptare rapidă care are nevoie de ceva mai multă finețe, conform unei recenzii The Guardian.
Au existat zeci de încercări (de cele mai multe ori inadecvate) de a adapta în film și la televizor uriașa poveste de răzbunare a lui Alexandre Dumas, dar asta nu împiedică oamenii să încerce; de data aceasta, este vorba de echipa din spatele recentei adaptări în două părți a filmului Trei muschetari. În comparație cu Gérard Depardieu din miniseria TV bine apreciată din 1998, actorul principal Pierre Niney este o propunere ușoară în rolul contelui, interpretând a doua sa imagine franceză majoră după Yves Saint Laurent în 2014. Dar ușurința fizică și echilibrul lui Niney conferă ceva distinctiv aici, un indiciu de vulnerabilitate sub măștile multiple, o rană psihologică mortală care nu poate fi vindecată niciodată.
Configurația atemporală a lui Dumas nu poate fi îmbunătățită: tânărul marinar Edmond Dantès (Niney) este închis ad eternum în Chateau d’If, Insula Diavolului din Marsilia, după ce a fost acuzat de bonapartism de către procurorul dubios Villefort (Laurent Lafitte) și înjunghiat pe la spate de prietenul său Fernand (Bastien Bouillon), un rival pentru mâna viitoarei sale soții Mercédès (Anaïs Demoustier). Lăsându-i-se moștenire o avere imposibilă și oferindu-i-se un curs intensiv în artele gentlemanului de către colegul său de închisoare Abbé Faria (Pierfrancesco Favino), Dantès reapare în înalta societate pariziană ca aristocrat enigmatic. În spatele conacului orientalist de lux și al manierelor ireproșabile se ascunde un vulcan al răzbunării. Cu alte cuvinte: el este Batman-ul francez.
Regizorii Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patellière, scenariștii filmelor Muschetarii, efectuează operația necesară asupra romanului cu eficiență și chiar eleganță. În locul întinderii lui Dumas, ei concentrează intriga în doi protejați: André (Julien de Saint Jean), un copil cu ochi ageri, și frumoasa prințesă otomană Haydée (Anamaria Vartolomei), ale căror iubiri sunt menite să lovească trădătorii contelui acolo unde îi doare. Totuși, ritmul este atât de strident de-a lungul celor trei acte ale filmului, încât nici temele originale (răzbunare vs justiție; complexul lui Dumnezeu al contelui), nici cele nou introduse (un accent foarte social mediatic asupra realității din spatele fațadei) nu lasă decât o slabă amprentă.
Rezultatul este un galop rapid și arătos de Mission: Impossible, de jocuri cu măști, de complicități languroase în curți și de răbufniri ocazionale, care consumă trei ore fără pauze pentru sandvișuri. Este, de asemenea, prezentat într-un stil de producție de tip Netflix, care se bazează pe abordări cu drona în casteluri opulente și pe urcări pe scări; util pentru vânzările de streaming, dar mai puțin pentru a localiza ranchiuna și nuanțele gotice care au dat greutate maximalismului lui Dumas.
Din fericire, Niney se simte pe deplin în largul său, savurând scene de deghizare care amintesc în mod ciudat de Peter Sellers în seria Pantera roz, jucând în franceză, italiană, engleză și franglais și făcând o revelație brutală la o cină. Dar, alături de Demoustier, el face o treabă mai bună în scenele în care îndrăgostiții îndelung despărțiți sunt reuniți, dar incapabili să recunoască acest lucru; microexpresiile lor semnalează adâncuri de emoție fără fund. Dramatizarea în sine ar fi putut avea nevoie de mai multă finețe ca să completeze mâna insistentă a biciului.
Contele de Monte Cristo este în cinematografele din Marea Britanie și Irlanda începând cu 30 august.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank