G4Media.ro

Context: Rețeaua ActiveNews.ro, conspirații anti-UE alimentate cu fonduri europene / Cine sunt…

Sursa foto: Colaj Active News

Context: Rețeaua ActiveNews.ro, conspirații anti-UE alimentate cu fonduri europene / Cine sunt oamenii din spatele site-ului / Au derulat proiecte cu fonduri europene de peste 136 de milioane de lei

O rețea de firme și ONG-uri afiliate portalului ActiveNews.ro, care promovează conspirații și dezinformări, a derulat proiecte cu fonduri europene de peste 136 de milioane de lei, prezintă într-o anchetă jurnaliștii de la Context.

Proprietarul ActiveNews.ro a rulat programe europene în timp ce desfășura campanii anti-UE și promova ieșirea României din spațiul comunitar. Portalul este cel mai popular site identificat în investigația transfrontalieră “Rețeaua Minciunilor”, face parte dintr-un ecosistem al dezinformării creat în Europa și publică în mod constant articole care conțin mesaje anti-europene.

Sute de site-uri din Europa Centrală și de Est fac parte dintr-o rețea online care distribuie sau susțin dezinformări. O investigație jurnalistică transfrontalieră la care Context.ro a contribuit a cartografiat acest ecosistem. Printre cei care participă la operațiunea de manipulare a informațiilor se află și site-ul ActiveNews.

Lansat în 2013, site-ul ActiveNews este deținut de firma Media Root, al cărei unic acționar este Mihail-Dorian Vorel. Din 2019, Vorel administrează și este consultant la societatea Eco Rural Consulting, deținută de soția sa.

Compania, specializată în consultanță pe fonduri europene, a derulat mai multe proiecte finanțate din bani de la Bruxelles, în timp ce ActiveNews a ventilat dezinformări cu privire la Uniunea Europeană și nu numai. În mod uzual, portalurile online menționează firma care e responsabilă pentru conținutul publicat. În cazul nostru, ActivNews.ro nu a publicat această informație.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Trebuiu sa-ti lipseasca destul de multi neuroni incat sa nu-ti dai seama ca site-ul ala era propaganda ruseasca in forma pura.

    • Am si eu un prieten care citeste si „proceseaza” tot de acolo si ma acuza pe mine ca nu vad oculta mondiala!

    • ActiveNews preia multe articole de pe alte site-uri și le publica și ei, chiar și de pe G4 Media!Atunci și ei se încadrează în această „conspirație”

  2. Da, dar demascarea in presa dureaza. Pt ca presa are altceva de facut…cresterea / scaderea pensiilor si bla bla uri

  3. Deci până la urmă teoria conspirației reflecta o conspirație reală, sau conspirațiile nu există, așa cum se spune la televizor?

  4. Și eu citesc articole pe ActiveNews și multe s-au dovedit a fi adevărate,mai ales acele despre COVID!Multe sunt scrise de medici care au fost cenzurați! Desigur trebuie filtrate,dar pentru mine este un site ok!