Contract de 3,6 milioane lei pentru studiul de fezabilitate privind modernizarea şi extinderea semaforizării din Capitală
Primarul general, Nicuşor Dan, anunţă că a atribuit contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea şi extinderea Sistemului de Semaforizare Inteligentă din Capitală (BTMS), relatează Agerpres.
Valoarea acestuia este de 3,6 milioane de lei, iar contractul a fost atribuit firmei SC Urban Scope. Studiile de fezabilitate urmează să fie elaborate în patru etape. Pentru prima etapă este prevăzut un termen de 110 de zile, pentru a doua – 60 de zile, pentru a treia – 180 de zile, pentru a patra – 180 de zile.
Într-o postare pe Facebook, edilul general a explicat care sunt cele patru etape prevăzute pentru modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă din Bucureşti.
„Pentru prima etapă, care presupune modernizarea şi reconfigurarea a 85 de intersecţii, s-a obţinut o finanţare nerambursabilă în valoare de 11,5 milioane euro prin PNRR. (Intersecţiile sunt aferente unui număr de 5 radiale care asigură legătura dintre ieşirile importante din oraş cu zona centrală: Şoseaua Colentina, Şoseaua Alexandriei, Bd. Iuliu Maniu, Şoseaua Bucureşti – Târgovişte, Şoseaua Berceni). Etapa a doua urmăreşte creşterea capacităţii centrului de trafic actual”, a precizat Nicuşor Dan.
A treia etapă presupune modernizarea a aproximativ 185 de intersecţii existente, incluse în sistemul actual BTMS, dar aflate în diverse stadii (fără conexiune prin fibră optică, bucle inductive nefuncţionale, etc.).
„Se au în vedere noi soluţii de detecţie a vehiculelor (camere video, senzori magnetici, etc.)”, a menţionat edilul general.
În a patra etapă, proiectul vizează reabilitarea/modernizarea a 194 intersecţii semaforizate existente şi înrolarea în sistemul actual BTMS, la care se adaugă 80 de intersecţii sau treceri de pietoni nesemaforizate, dar care necesită semaforizare şi includere în BTMS.
Nicuşor Dan aminteşte că în urmă cu două luni, împreună cu primăriile de sector, a depus o cerere de finanţare nerambursabilă prin PNRR pentru implementarea acestui program.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii