G4Media.ro

Contract de 3,9 milioane de lei pentru documentația pistelor de biciclete din…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Contract de 3,9 milioane de lei pentru documentația pistelor de biciclete din județul Brașov /  O firmă din Turcia a fost singurul ofertant / ”Ne propunem să avem o mie de kilometri de piste de ciclism de-a lungul drumurilor din judeţ”

O firmă din Turcia va realiza studiul de fezabilitate privind realizarea unor piste de biciclete şi perdele forestiere de protecţie în judeţul Braşov, anunță Agenția de presă Rador.

Valoarea contractului pe care aceasta îl va semna cu beneficiarul achiziţiei, Consiliul Judeţean, este de aproape 3,9 milioane de lei. Aceasta a fost singura firmă care a ofertat realizarea documentaţiei şi propune doi subcontractori pentru realizarea proiectului: o firma doljeană din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului şi alta din Bucureşti, din domeniul IT.

„Este esenţial pentru noi, ca administraţie publică judeţeană, să facem pași înainte spre integrarea ciclismului cu celelalte modalități de transport existente în judeţul Braşov, astfel încât să creştem accesibilitatea spre şi dinspre localitățile mai îndepărtate şi să încurajăm utilizarea într-o măsură tot mai mare a mijloacelor de transport nepoluante. Pentru toate acestea avem nevoie de o infrastructură dedicată”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban.

La finele contractului – într-un an şi două luni – firma prestatoare va livra administraţiei judeţene o documentaţie formată din patru studii de fezabilitate, câte unul pentru fiecare zonă a judeţului Braşov.

Proiectantul va propune mai multe soluţii pentru pistele de ciclism, în funcţie de situaţia identificată pe teren, ceea ce înseamnă atât realizarea unor trasee rapide asfaltate şi delimitarea unor piste dedicate pe sectorul rutier, cât şi amenajarea de trasee neasfaltate sau crearea de piste neamenajate pe poteci situate pe terenuri agricole, prin păduri şi pe diguri.

„Ne propunem să avem o mie de kilometri de piste de ciclism de-a lungul drumurilor din judeţul Braşov, fie ele naționale, județene, comunale sau forestiere, dar și pe digurile apelor curgătoare, acolo unde acest lucru este fezabil. Adăugăm la acestea trei sute de kilometri de perdele forestiere și plantații rutiere de protecție care să fie proiectate pe domeniul public al județului Brașov, în zonele de siguranţă ale infrastructurii rutiere şi feroviare, pe trasee agricole şi forestiere. Vrem să amenajăm rute atractive pentru iubitorii ciclismului, dar şi eficiente din punctul de vedere al costurilor proiectare și execuție, inclusiv al posibilelor exproprieri. Avem în vedere ca de-a lungul traseelor să existe stații tehnice, parcări conectate cu transportul public judeţean şi cu cel feroviar, toalete publice, precum și spații de odihnă”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Pentru pasionatii de ciclism ar fi ceva ideal. Deasemenea dste momentul sa mai deschidem si alte orizonturi in turism, nu numai inchireri de pensiuni pentru chiolhane, city break-uri cu stat la terase in centru si eternele trasee clasice: Valea Prahovei, Castelul Bran si bineinteles eternul si fascinantul litoral.

  2. Eu am sería 3 de 25 de ani, in acte 1.6 cu motor de 2.5 și toba sparta. M am ajuns

  3. chiar nimeni din romania nu stie sa faca asa ceva ? si spuneti apoi ca ne vindem tara

  4. Vom bicicli la greu prin jud. Brasov, numai sa se faca! Sa speram ca nu se vor lua dupa noi niscaiva patrupede fara stapan, ca atunci va trebui sa batem recordu’!

  5. Foarte bine ca s-a hotărât amenajarea traseelor speciale pentru biciclete. Bravo, CJ BRAȘOV!!! Aveti mare grija ca să nu se ajungă si ele ca autostrăzile din țară. Adică niciodată construite. Si aceste drumuri pentru biciclete înseamnă dezvoltare, turism. Doamne ajuta!