Contre între Alina Gorghiu (PNL) și Vasile Dîncu (PSD) pe tema declarațiilor legate de Rusia
Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL, l-a ironizat miercuri pe ministrul PSD al Apărării, Vasile Dâncu, pentru o presupusă declarație a acestuia despre Rusia. În replică, Dîncu i-a reproșat că a scos din context declarația și i-a transmis.
Postarea inițială a Alinei Gorghiu: ”Vasile Dîncu, înainte să își bea cafeaua: Trebuie sa revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”.
Replica lui Vasile Dîncu: ”Stimata Doamna Gorghiu, l-am citat pe presedintele Macron, el se referea la valorile ordinii internationale stabilite dupa caderea Cortinei de fier. Daca ati incerca sa cititi si/sau sa citati corect ar fi in spiritul coalitiei pe care o sustineti si Dvs. S-a schimbat ceva?”
În fața explicației lui Dîncu, Alina Gorghiu a revenit cu precizare: ”Nu cred că se rupe vreo coaliție, dacă eu consider că unele declarații ale miniștrilor sunt neinspirate. Pe subiectul acesta trebuie să fim toți mai atenți la declarații. Și vă mulțumesc că sunteți atent la observațiile mele”. (sursa foto: Inquam Photos/ George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii