Contribuabil vs. stat în instanță: PNL a depus un proiect de lege care simplifică procedura de judecare când actele administrative emise de autorități sunt ”vădit nelegale”
Un proiect pentru modificarea legii contenciosului, depus de PNL la Parlament, prevede schimbări radicale în privința echilibrului de forțe între contribuabil și instituții. Proiectul introduce o procedură simplificată de judecare atunci când actele administrative emise de autorități sunt vădit nelegale, prin raportare la prevederile exprese ale legilor (acte nemotivate, acte emise de autorități necompetente, acte care încalcă hotărâri judecătorești, acte emise fără respectarea unei proceduri prealabile), potrivit unui comunicat al PNL.
Proiectul a fost redactat de Cristian Băcanu, președintele Comisiei juridice a PNL București, și a fost depus de deputatul PNL, Dan Vîlceanu, și senatorul PNL Florin Cîțu.
”Proiectul de lege vine în sprijinul cetățenilor care se confruntă cu proceduri extrem de greoaie atunci când contestă în instanță un act administrativ care le prejudiciază interesele protejate de lege. Soluțiile legislative propuse vor sprijini inclusiv sectorul privat, prin echilibrarea raporturilor de forțe în litigiile de drept administrativ”, potrivit comunicatului citat.
Proiectul intenționează și simplificarea procedurii de suspendare a actelor administrative emise în mod vădit nelegal de către autoritățile publice, astfel încât riscul ca mediul privat să fie afectat de acte care nu respectă rigorile legii este redus semnificativ.
Sursa foto: Pagina de Facebook PNL
Citește aici proiectul integral și expunerea de motive
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii