Controale de urgență la barajele din țară, după episodul Roșia Montană, anunță Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă
Barajele din țară vor fi controlate în regim de urgență după episodul Roșia Montană, a anunțat, luni seară, Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă.
Controalele vor fi efectuate de Ministerul Mediului și Ministerul Dezvoltării, prin Apele Române și Inspectoratul de Stat în Construcții:
”În contextul incidentului petrecut în data de 01.10.2022 la barajul lacului de acumulare Tăul Mare din județul Alba care a impus adoptarea urgentă a unor măsuri de răspuns inclusiv evacuarea preventivă a locuitorilor din localitatea Roșia Montană, în scopul preîntâmpinării unor evenimente asemănătoare care ar putea avea
consecințe negative la nivelul comunităților, este necesară o evaluare actualizată, la nivel național, a calității construcției și siguranței în exploatare a barajelor (…) Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1 – (1) Se desemnează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională Apele Romane și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Inspectoratul de Stat în Construcții, să efectueze, în regim de urgență, controale/verificări de specialitate privind calitatea construcției și siguranței în exploatare a barajelor, din aria de competență”, se arată în comunicatul CNSU.
Autoritățile au descoperit o fisură în Barajul Tăul Mare din Roșia Montană, iar în gospodăriile din zona care ar putea fi în pericol de a fi inundată, locuiesc un total de 268 persoane, din care, luni, 158 erau deja evacuați, dar 105 au refuzat în continuare evacuarea și 5 persoane au fost evacuate în spații puse la dispoziție de autoritățile publice (internatul școlar de la liceul din Abrud).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii