G4Media.ro

Controale inopinate la centre de bătrâni şi pentru copii, dispuse de Prefectura…

Sursa foto: imagini amator

Controale inopinate la centre de bătrâni şi pentru copii, dispuse de Prefectura Bihor / Mai multe neconformităţi constatate

Un număr de 30 de cămine de bătrâni licenţiate şi 25 de centre rezidenţiale pentru copii din judeţ au fost verificate, în perioada 27 ianuarie – 6 februarie, prin controale inopinate, de două comisii mixte, constituite prin ordin al prefectului Marcel Dragoş.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Bihor, comisiile, constituite din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, au verificat aproximativ 75% din totalul acestor unităţi, selectate prin sondaj aleatoriu. Din totalul celor 72 de unităţi sociale, au fost verificate 30 de cămine pentru persoane vârstnice din cele 38 existente, respectiv 25 de centre pentru copii, din cele 34.

Controalele au vizat condiţiile igienico-sanitare, siguranţa alimentară, existenţa certificatelor de instruire a personalului la normele de igienă, asigurarea produselor biocide de curăţenie, monitorizarea agregatelor frigorifice şi dezinfecţia corespunzătoare a ustensilelor din blocurile alimentare, efectuarea controlului medical periodic, dotarea cabinetelor medicale, management corect al deşeurilor provenite din activităţi medicale şi respectarea legislaţiei în vigoare, transmite Agerpres.

În urma desfăşurării activităţilor de control, din punctul de vedere al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, nu au fost constatate probleme în ceea ce priveşte identificarea şi verificarea persoanelor prin intermediul dispozitivelor e-DAC.

În cazul neconformităţilor înregistrate, au fost propuse şi acceptate 180 de recomandări şi măsuri şi opt avertismente verbale. De asemenea, au fost aplicate cinci amenzi din care trei în sumă de 12.000 lei şi două în sumă de 10.000 lei, pentru produse alimentare de natură animală şi vegetală expirate sau neconforme.

Printre neconformităţile principale s-au găsit: neasigurarea ritmicităţii operaţiunilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare (DDD); produse alimentare de natură animală şi vegetală expirate sau neconforme; lipsa certificatului de instruire a personalului la normele de igienă; neasigurarea produselor biocide în cantitate suficientă.

De asemenea, s-au constatat: lipsa monitorizării agregatelor frigorifice şi dezinfecţia necorespunzătoare a ustensilelor din blocurile alimentare; neefectuarea controlului medical periodic; nedotarea cabinetului medical cu sursă de apă-chiuvetă, medicamente de urgenţă; necompletarea la zi a graficelor de curăţenie şi dezinfecţie, precum şi lipsa recipientelor de colectare a materialelor/deşeurilor periculoase.

Nu în cele din urmă, s-au descoperit medicamente şi materiale sanitare cu termen de valabilitate depăşit.

Remedierea neconformităţilor constatate de către cele două comisii mixte se va reverifica prin alte controale în trimestrul al II-lea al anului 2025.

„Controalele desfăşurate au scopul de a asigura condiţii decente şi sigure pentru beneficiarii acestor centre. Este esenţial ca instituţiile care oferă servicii sociale să respecte prevederile legale, iar verificările noastre vor continua pentru a preveni orice abateri ce ar putea pune în pericol sănătatea şi siguranţa persoanelor vulnerabile din centrele rezidenţiale pentru copii, cât şi cele pentru adulţi, inclusiv cămine pentru persoane vârstnice, indiferent dacă sunt în subordinea DGASPC Bihor sau dacă sunt private, administrate de asociaţii şi fundaţii”, a transmis prefectul judeţului Bihor, Marcel Daniel Dragoş.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.