Control al Gărzii de Mediu în zona de sud a judeţului Vrancea, după mai multe reclamaţii privind un miros insuportabil / Fermă amendată cu 100.000 de lei, pentru modul defectuos de colectare a dejecţiilor de pasăre
Comisarii Gărzii de Mediu au făcut un control în zona de sud a judeţului Vrancea, după mai multe reclamaţii privind un miros insuportabil. În urma verificărilor, s-au descoperit probleme la modul de colectare a dejecţiilor dintr-o fermă de păsări, fiind aplicată o amendă de 100.000 de lei, transmite News.ro.
”Mirosurile pestilenţiale care “otrăvesc” aerul în unele zone ale judeţului, au facut obiectul mai multor sesizări ale cetaţenilor. Legea 123 din 10 iulie 2020, denumită şi “legea mirosurilor”, atribuie Ministerului Sănătăţii, respectiv Direcţiei de Sănatate Publică, competenţele de verificare şi control. Pentru ca în multe din cazuri sunt implicate societăţi agricole autorizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu face verificări cu privire la modul în care sunt respectate prevederile autorizaţiei de mediu referitoare la gestionarea dejecţiilor de animale (evacuarea acestora din halele fermelor zootehnice, depozitarea lor şi administrarea pe terenurile agricole)”, a gtransmis, marţi, Garda de Mediu Vrancea.
Sursa citată a rpecizat că prin Autorizaţia de Mediu sunt stabilite reguli precise conform legislaţiei de mediu şi a Codului de bune practici agricole.
”Nerespectarea obligaţiilor privind stocarea şi administrarea pe terenurile agricole a gunoiului de grajd (dejecţii de pasare), a generat un disconfort continuu locuitorilor din zona de sud a judeţului (mirosuri), fapt ce a determinat sancţionarea firmei de către comisarii CJ Vrancea al GNM cu amendă de 100.000 lei”, a mai transmis sursa citată.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank