Control al Protecției Consumatorului într-o piață din Cluj-Napoca: Propunere de închidere pentru cel mult un an pentru două unităţi, sigilare a cinci magazine care au închis, pentru a împiedica controlul, închidere temporară pentru 18 agenţi
ANPC a verificat, marţi, 34 de agenţi economici din Piaţa Mărăşti din Cluj-Napoca şi propus închiderea pentru 6-12 luni pentru două unităţi. De asemenea, comisarii au sigilat cinci magazine care au închis pentru a nu putea fi verificate, transmite News.ro.
”Pe data de 04.04.2023, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, Sălaj si Bistriţa Năsăud, sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a desfăşurat o acţiune de control la 34 de operatori economici din incinta Pieţii Mărăşti”, a transmis, marţi seară, ANPC, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, în urma acţiunii, comisarii CRPC RNV Cluj au identificat mai multe deficienţe, pentru care au aplicat, până la ora transmiterii acestei ştiri, mai multe sancţiuni.
Astfel, s-a propus închiderea unităţilor, pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru magazinul chinezesc şi un operator economic care comercializa textile contrafăcute, constatându-se abateri repetate, în cazul acestora.
”În cazul a 5 operatori economici care au închis magazinele, pentru împiedicarea controlului, s-a dispus sigilarea acestora. S-a mai dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru 18 operatori economici”, a mai transmis ANPC.
Neregulile constatate de comisari au fost:
- comercializarea unor produse şi preparate cu data limită de consum depăşită sau pentru care nu se putea stabili încadrarea în aceasta
- modificarea stării termice a produselor sau neasigurarea temperaturilor de depozitare recomandate de producător
- expunerea la comercializare a unor produse fără elemente de identificare-caracterizare
- folosirea unor vitrine neigienizate, pentru depozitarea produselor, cu praf în exces, rugină şi chedere neigienizate
- utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, unele dintre acestea nemaiputând fi remediate
- depozitarea direct pe paviment a produselor de panificaţie
- comercializarea unor ouă fără a avea precizată data limită de consum
- existenţa unor pardoseli insalubre
- comercializarea unor legume şi fructe din import, în zona producătorilor locali
- comercializarea unor jucării notificate în sistemul de alertă rapidă al UE, pentru produse nealimentare, Rapex, ca fiind produse periculoase,
- comercializarea unor produse textile contrafăcute
- derularea activităţii de comerţ într-o zonă insalubră, cu scurgeri de apă de pe acoperiş în aria de servire, chiar pe clienţii pieţei, cu alei alunecoase, gresie lipsă sau denivelări.
Potrivit ANPC, acţiunea de verificare este în plină desfăşurare.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu