G4Media.ro

Control amplu al inspectorilor de muncă la Arena Naţională din Bucureşti /…

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Control amplu al inspectorilor de muncă la Arena Naţională din Bucureşti / Peste 600 de persoane lucrau fără forme legale

Inspectorii de muncă bucureşteni au făcut un amplu control la Arena Naţională, din Capitală şi au constatat că peste 600 de persoane munceau fără forme legale, mai precis, lucrau cu normă întreagă, deşi aveau contract cu normă parţială. Este vorba, în special, de agenţi de securitate şi stewarzi, transmite News.ro.

Potrivit unei informări a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în 20 octombrie 2024, în urma unei solicitări din partea Jandarmeriei Române, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a făcut un control la Arena Naţională, cu ocazia unui meci de fotbal.

În timpul controlului, s-a constatat că un număr de 610 angajaţi, în special agenţi de securitate şi stewarzi, au prestat activitate cu depăşirea duratei timpului de lucru prevăzut în contractele individuale de muncă. Mai exact, angajaţii erau încadraţi cu normă parţială însă, în realitate prestau activităţi aferente unei norme întregi.
Societatea comercială, care are sediul în Constanţa, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 200.000 lei, conform Codului Muncii.

„Avem toleranţă zero faţă de încălcarea legislaţiei muncii care pune în pericol atât angajaţii, cât şi activităţile economice desfăşurate cu bună credinţă. Continuăm aceste verificări pentru a proteja drepturile tuturor lucrătorilor din România şi a descuraja astfel de practici”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce șmecheră se credea Simo, habar nu avea că dă peste mobii din CT…un leu nu o să vadă trezoreria din amenda aia!